Deputatul dâmbovițean Ionuț Vulpescu a oferit recent un inedit interviu publicației money.ro în care a punctat diferitele repere ale vieții sale: absolvent de teologie, pasionat de fotbal, om de cultură, politician.
– Politicianul, pasionatul de fotbal, absolventul de Teologie, fostul Ministru al Culturii…. Cine e Ionuț Vulpescu, de fapt?
Probabil că răspunsul se găsește în fiecare dintre aceste ipostaze. În copilărie – nu o să spun „pe vremea mea” pentru că încă nu e cazul – adică „mai ieri-alaltăieri” pasiunea mea cea mai mare era fotbalul și dorința era să ajung cronicar sportiv. Comentam meciuri prin tabere școlare, cu un oarecare talent – am martori nu doar printre colegii mei și pasiunea aceasta a rămas până astăzi. Mi-a plăcut jocul acesta – fotbalul. Și, în general, mi-a plăcut sportul. Am și urmat o vreme gândul acesta, am fost editorialist la ProSport – când nu era doar un ziar de sport, ci unul dintre cele mai bine scrise ziare din România. Pagina a patra ținea de mistica fotbalului, de mistica sportului, era citită de oameni care vedeau în fotbal și în sport mai mult decât o tabelă de marcaj, mai mult decât „cine pe cine a bătut”.
– V-a plăcut, de fapt, strategia din spatele jocului?
Da, sigur. Întotdeauna. Te întrebi de ce se duc oamenii la meciuri, de ce se umplu stadioanele… De ce se uită atâta lume la un meci?! Au apărut niște vulgarizări și niște simplificări ca în tot ce e omenesc. Se spune că microbiștii sunt oameni care au mult timp sau nu au ce face după o anumită vârstă. Eticheta aceasta de „microbist” este uneori pusă greșit. Și aici este nevoie de competență – și microbismul presupune o competență – nu te uiți la fotbal așa… pur și simplu. E ca la teatru sau la operă… Sau cum e cu literatura – pe Glob sunt miliarde de cititori, dar critici literari sunt mai puțini. Și fotbalul are „criticii săi literari”. Mă bucur că o vreme am făcut asta, am și scos o carte – „Din țara în care stânga e Cârțu și dreaptae Lăcătuș”. Am scos cartea înainte să fac politică. Adică „stânga” și „dreapta” erau doar cele două aripi ale unui gazon de fotbal. Predomina atunci culoarea verde pe copertă – „iarba verde de acasă”… Atunci „stânga” și „dreapta” și în politică erau mai clare, aveau conținut substanțial. S-au degradat. Pasiunea mea a rămas. Nu prea aș mai avea unde să scriu despre fotbal, astăzi, dar mă bucur că o vreme am fructificat această pasiune și am scris. Mă uit și acum la meciuri, urmăresc Liverpool… Craiova cu care țineam eu în copilărie nu mai există… Și celelalte dimenisuni invocate sunt adevărate. Și faptul că am urmat Teologia… Întâi am făcut Seminarul Teologic, la Târgoviște. De fapt, clasa a IX-a am făcut-o la București, la Radu Vodă, în centrul Bucureștiului, într-o lume absolut miraculoasă la început, după Revoluție, în anii ’90.
– Nu vorbiți niciodată despre Târgoviște și despre familie…
Vorbesc des despre Târgoviște… Am făcut Seminarul și pentru că tatăl meu a avut un rol decisiv în opțiunea mea – a fost preot. Vin dintr-o familie de preoți. Bunicul meu a fost preot, vărul meu este preot în județul Dâmbovița, în comuna Dobra – acolo unde m-am născut.
– Comună pe care ați și pus-o într-o carte.
Da. Am folosit un manuscris al bunicului meu, tatăl mamei și am publicat o carte despre Dobra, în două ediții – „Dobra, o monografie sentimentală”. Știam de acest efort al bunicului meu de a scrie o carte, am folosit manuscrisul lui, l-am îmbunătățit, l-am adus la zi, am cules și alte mărturii. Pentru că Dobra este o comună foarte interesantă, nu este doar comuna mea. În anii 2008-2012 au apărut aceste cărți.
Video: Cel mai important moment din istoria fotbalului morenar, meciul cu FC Porto, în Cupa UEFA, susținut chiar pe stadionul Flacăra, comentat de deputatul Ionuț Vulpescu, care a fost prezent la meci alături de tatăl său. „Septembrie 1989 – Flacăra Moreni întâlnește pe FC Porto care cu doi ani în urmă era cea mai bună echipă din Europa. FC Porto a câștigat în 1987, în finala cu Bayern Munchen, scor 2-1. Și vine la Moreni, cu 10.000 de oameni în tribună, pe un stadion făcut peste noapte, cu 3000-4000 de locuri și Flacăra pierde cu 2-1.”
– Vă amintiți de meciuri comentate cu tata? Cum comentează un preot un meci de fotbal?
Sigur, îmi amintesc. Tata ținea în tinerețea lui cu Petrolul. Petrolul fusese echipă campioană, bătuse Liverpool în anii ’60, tata a și fost la meci… Apoi, însă, s-a apropiat de Craiova, de fenomenul Universitatea Craiova din anii ’80 și mie mi-a dat microbul acesta al Univerisității Craiova. Am mers la Târgoviște și l-am văzut pe Balaci jucând… A fost una dintre cele mai frumoase zile din copilăria mea. Țineau amândoi – și tata, și bunicul care era tot preot – cu Universitatea Craiova. Bunicul meu făcuse facultatea la Cernăuți, a fost coleg de generație cu Părintele Stăniloae, un erudit, un om foarte învățat și foarte cald. El a fost preot de țară, dar putea să fie preot oriunde. A fost preot de țară atunci când preotul însemna o instituție. Preotul și învățătorul însemnau ceva în lumea rurală românească – erau doi stâlpi ai societății. Dar ar fi putut fi preot și la catedrală – avea anvergură și forță interioară, forța unor convingeri extraordinare. A avut profesori foarte buni, știa germană… Am și acum din caietele lui de student și îmi amintesc că odată discutau bunicii mei și îi spuneau lui tata – „ați nenorocit copilul cu fotbalul”. „Copilul” eram eu. Apoi și-au dat seama că nu e nicio nenorocire. Orice om are pasiuni, problema se pune ce faci cu ele, cum le dozezi și ce „citești” dincolo de aparență. Fotbalul are o strategie, are etică și are și o dimensiune ludică. Nu este singurul meu hobby, dar a rămas unul dintre cele esențiale, alături de film, muzică, lectură.
Foto: Ionuț Vulpescu și tatăl său, preotul Dan Vulpescu.