kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Deputatul Daniel Blaga semnalează situația unei primării care a angajat și un consilier pentru achiziții, dar și o firmă pentru același lucru

Deputatul Daniel Blaga, președintele USR Dâmbovița, critică decizia primăriei Vlădeni de a angaja în același timp și un consilier pentru achizițiile publice din instituție, dar și o firmă specializată care să se ocupe tot de achizițiile publice.
„Parcă am fi într-un serial tragi-comic, în comuna Vlădeni. Iar dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Aflăm de la colegul meu, Joița Andrei, consilier USR în cadrul Consiliului Local Vlădeni, că instituţia condusă de doamna primar Poşircă Maria dă bani publici cu nemiluita. Şi pe angajări, dar şi pe contracte de achiziţii fără noimă. Pe scurt, Primăria Vlădeni angajează un consilier pe Achiziţii Publice. Necesar, am spune mulţi. Nu la fel de necesară vedem însă achiziţia aceleiaşi primării pentru servicii de consultanţă în domeniul, v-aţi prins, achiziţiilor publice! Cum? Da, da, angajăm şi consilierul, dar nu prea vrem să îl punem la treabă, aşa că îl cam scutim de obligaţii şi îi dăm sarcinile unei societăţi. Pe bani, evident. Nicio supărare pe consilierul abia angajat. Şi la el salariul merge, nene…” a scris pe pagina sa de facebook, Daniel Blaga.
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media