Muzeul Ţăranului Român împlineşte, joi, 5 februarie, 25 de ani de la (re)fondarea sa, motiv pentru care toţi cei care vor vizita instituţia muzeală în această zi aniversară, vor avea accesul gratuit, între orele 10.00 şi 18.00. De asemenea, publicul care va vizita muzeul de joi până sâmbătă va beneficia de ghidaje gratuite la orele 11.00 şi 15.00.
Este o ocazie bună, în condițiile în care, potrivit informațiilor oferite pe site-ul muzeului, costul unui bilet de intrare este de 8 lei, cu reducere la jumătate pentru pensionari și de 6 lei, pentru studenții posesori ai cardului Euro 200, al ghidajului pentru un grup de până la 10 persoane 72 de lei, iar peste 10 vizitatori 120 de lei. De asemenea, fotografierea costă 60 de lei, pentru profesioniști suma este de de două ori mai mare, iar cea pentru filmare ajunge la 1200 de lei.
Potrivit aceluiași site, programări pentru ghidaje se fac de luni, 2 februarie, până vineri, 6 februarie, între orele 10 și 17, la numărul de telefon 021 303 43 78.
Muzeul se va sărbători pe tot parcursul anului cu expoziţii, concerte, târguri cu meşteri şi ateliere de creativitate pentru copii.
Și, pentru a vă convinge că merită să vizitați unul dintre cele mai importante muzee ale României, puteți efectua înainte un tur virtual www.tur.muzeultaranuluiroman.ro/.
Muzeul Național al Țăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială înființat la 1 octombrie 1906. Muzeul s-a mai numit Muzeul de Etnografie și Artă Națională, din 1912 Muzeul de Artă Națională iar mai apoi Muzeul de Artă Populară al Republicii. În 1978, muzeul s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului și de Artă Populară. Muzeul este patronat de Ministerul Culturii.
Muzeul a devenit cunoscut pentru colecțiile sale formate din 100.000 de obiecte. De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcționează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric. Muzeografia sa specifică i-a adus în mai 1996 Premiul Muzeul European al Anului acordat de Forumul Muzeului European.
Clădirea, ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din tradiția brâncovenească, dispusă în forma incintelor de tip monastic, a fost finalizată în anul 1941, luând înfățișarea actualului monument de arhitectură care este sediul Muzeului Țăranului Român. Zidăria aparentă din cărămidă roșie, arcadele și elementele traforate, foișorul amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri, conferă clădirii somptuozitatea unui adevărat palat al artei.
Muzeul deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992. (sursa wikipedia.org).