Deputatul USR, Daniel Blaga, publică datele reformei administrative locale pentru județul Dâmbovița. Conform datelor, doar 62 de primării ar trebui să facă reduceri de personal pe varianta cea mai drastică a programului, în timp ce municipiile, dar și CJD au mai puține posturi ocupate decât cele din organigrama redusă. “Nu e nimic dramatic în Dâmbovița” a concluzionat Blaga.
“Reforma administrației locale în județul Dâmbovița – date oficiale AICI
Guvernul a publicat simularea privind reducerea posturilor în administrația locală. Situația pentru județul Dâmbovița arată astfel:
Total județ
Posturi maxime cf. legii: 4.841
Posturi ocupate: 3.178
Propus (-40%): 3.165 → diferență -13 posturi
Propus (-45%): 2.975 → diferență -203 posturi
Pe categorii de UAT
Comune – ocupate: 1.824
- Limită -40%: 1.718 → -106 posturi
- Limită -45%: 1.613 → -211 posturi
Orașe – ocupate: 408
- Limită -40%: 379 → -29 posturi
- Limită -45%: 357 → -51 posturi
Municipii – ocupate: 530
- Limită -40%: 635 → +105 posturi
- Limită -45%: 598 → +68 posturi
Consiliul Județean – ocupate: 416
- Limită -40%: 433 → +17 posturi
- Limită -45%: 407 → -9 posturi
Concluzia matematică: comunele și orașele sunt cele mai afectate de reducere, în timp ce municipiile și Consiliul Județean au, în linii mari, spațiu în plafonul propus.
Nu e nimic dramatic în Dâmbovița, la reducerea administrativă propusă de Guvern. Asta dacă facem abstracție de situațiile de la Dragodana și Ulmi, două comune unde numărul angajaților este mai mare cu mult peste ce ar trebui să fie. În rest, în Dâmbovița, un total de aproximativ 200 de posturi ocupate în administrațiile locale, în vreo 62 de localități ar trebui să fie eliberate conform planului de reforma administativă în cea mai drastică forma a sa. Cu alte cuvinte, nici la reformă și tăieri nu ieșim cu nimic în evidență, ca de multe alte ori când este vorba de clasamente naționale. Vestea bună ar fi că, acum, la un astfel de clasament, chiar nu își doreste nimeni să fie între fruntași.” a precizat deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga.
📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D