kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Daniel Blaga (USR PLUS) despre reluarea concursurile „pe bune” în sistemul public

Deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga, anunță reluarea concursurilor “pe bune” la stat. Deputatul spune că a fost dezbătut un raport al Comisiei de Muncă în acest sens. Totuși, deputatul atrage atenția că e vorba despre un început de drum, către o reformă administrativă reală.

“Camera Deputaților a dezbătut, în baza unui raport de la Comisia de Muncă și Protecție Socială, importanța reluării concursurilor „pe bune” din sistemul public!

Astfel, așa cum ne-am asumat și în campania electorală, începând de săptămâna aceasta, ocuparea funcțiilor și a posturilor libere din aparatul bugetar se va face din nou pe baza unor concursuri deschise, transparente, acestea având drept scop garanția că profesionalismul și valoarea reprezintă criteriile angajării, nicidecum pilele sau „prieteniile”.

Sigur, riscul concursurilor „de fațadă” e încă cât se poate de real, sunt conștient de faptul că metehnele vechi nu pot fi schimbate peste noapte, însă e important să facem cât de mult și de des pași în direcția corectă, atât din punct de vedere etic cât și pentru a putea recâștiga încrederea profesioniștilor reali din România care să aplice cu convingerea că vor fi luați în calcul și apreciați la adevărata lor valoare, pentru că avem o imensă nevoie de ei. Reforma administrativă nu mai poate fi pusă însă la îndoială. Nu ne rămâne decât să continuăm pe acest drum. Cu responsabilitate și altruism, în fiecare zi.” a declarat deputatul Daniel Blaga.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media