Declarație de presă
Despre importanța apărării democrației, chiar și-atunci când asta nu ne privește (încă) în mod direct!
De ceea ce ne era teamă, nu am scăpat. Rusia a denunțat ieri unilateral acordul de la Minsk, încălcând drepturile și legislația internațională prin alegerea de a recunoaște „oficial” republicile „separatiste” Donbass și Luhansk. N-a fost nevoie decât de-un „lider” cu idealuri autocratice și cu (probabil) dorință de-a „reîntregi”, fie și parțial, vechiul URSS.
Ceea ce se petrece acum în estul Ucrainei nu reprezintă o noutate pentru Rusia. Acum 8 ani, Crimeea primea același „tratament” din partea aceluiași Vladimir Putin. „Anexarea” a fost realizată tot prin violență și tot sub auspiciile întețirii violenței, tocmai pentru ca victima să nu aibă șansa de a răspunde. Abhazia, Nagorno-Karabah sau Oseția de Sud reprezintă alte exemple recente, ca să nu mai vorbim de un alt exemplu care s-a petrecut atât de aproape de ochii noștri: Transnistria.
A nu condamna ferm astfel de acte e a oferi unor conducători cu aspirații totalitare șansa de-a ne transforma (și) pe noi în astfel de victime. În timp, firește, însă începem să resimțim și noi efectele fake news-urilor tot mai puternice de pe filiera moscovită. Nu cred că-i nevoie să o mai spun și eu, sunt convins că gândim la fel: fiecare țară are întreg dreptul de a-și alege calea spre democrație. O cale ce-ar trebui, în cazul vreunei acțiuni externe, încurajată. Prefăcându-ne că ceea ce se întâmplă un pic dincolo de granițele noastre nu ne privește deloc nu-i însă o soluție. Și nu doar pentru că asta ne transformă în complici ci mai ales pentru că acest lucru ar însemna să invităm o istorie să se repete. O istorie pe care am trăit-o și noi. Decenii întregi. Crunte decenii.
USR condamnă ferm această decizie unilaterală a lui Vladimir Putin iar sancțiunile drastice impuse Rusiei ar trebui să reprezinte fără forță de tăgadă răspunsul Europei. N-avem voie să închidem ochii. N-avem voie să ne prefacem că astfel de acte nu ne afectează cu nimic. Oricât ar încerca orice propagandă să „împingă” în față astfel de știri.
Deputat Daniel Blaga, președinte USR Dâmbovița