Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Daniel Blaga (deputat USR): „Simion pozează acasă în apărătorul suveranității, dar în străinătate se joacă exact cu suveranitatea altor state”

Aflat într-o vizită în Statele Unite ale Americii, George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a devenit protagonistul unui moment intens dezbătut în spațiul public. Într-un clip video postat pe rețelele de socializare, acesta apare tăind un tort în forma hartei Groenlandei acoperită de steagul SUA.

 

Deși se prezintă constant drept un apărător riguros al suveranității naționale, gestul liderului AUR de a afișa simboluri care ignoră integritatea teritorială a altor entități a fost interpretat de critici drept o formă de revizionism simbolic. Situația a generat comparații imediate cu actele politice ale premierului maghiar Viktor Orbán, cunoscut pentru afișarea hărții „Ungariei Mari”, ambele cazuri fiind văzute ca exemple de dublu standard între discursul intern și cel extern. Unul dintre politicienii care au comentat momentul este și deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga.

 

„Ajuns în Statele Unite, George Simion a găsit și de-acolo un mod de a face România de râs. Vorbind într-o engleză aproximativă, liderul AUR a ales să taie, foarte „patriotic”, un tort pe care Groenlanda apărea anexată.

Și aici apare ironia: Simion pozează acasă în apărătorul suveranității, dar în străinătate se joacă exact cu suveranitatea altor state. Fix același tip de dublu standard pe care l-am văzut și la Viktor Orbán — nu cu vreun tort, ci cu celebrele lui simboluri ale „Ungariei Mari”, afișate ostentativ, inclusiv fularul cu harta care cuprinde și Transilvania.

Adică exact modelul: predici despre suveranitate la interior, dar gesturi revizioniste sau sfidătoare la exterior.

În cazul lui Simion, totul e redus la un circ de TikTok. În loc să arate respect față de principiile pe care le invocă zilnic, le calcă în picioare pentru un clip viral, pentru un like în plus, pentru „strategie de marketing”, cum îi place să spună când e prins cu minciuna.

Nu știu dacă instituțiile din România au luat act de acest moment grotesc, dar sper ca cei care îl privesc pe Simion ca pe un salvator să înțeleagă măcar atât: au în față un impostor dispus să arunce la gunoi orice valoare pe care pretinde că o apără.” a spus liderul USR Dâmbovița.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media