Reprezentanții industriei de ciment sunt afectați de concurența neloială față de ciment importate din țările non-UE care nu sunt obligate să respecte aceleași condiții de mediu și nici să plătească certificate de carbon
“Am cerut date , am analizat, m-am convins că au dreptate. Am mers special să îl întâlnesc într-o discuție tête-à-tête pe Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeană, căruia i-am prezentat cifre concrete și am agreat să îi trimit o solicitare oficială pentru analizarea impunerii unei limite privind cantitățile de ciment importate din țările non-UE.
Importurile de ciment în România au crescut brusc, chiar exponențial , de la aproape toți vecinii non-UE. Motivul? Ei nu sunt obligați să respecte aceleași condiții de mediu și nici să plătească certificate de carbon. Cu toții avem o relație de bună vecinătate , dar concurența trebuie să fie echitabilă.
România este țară de graniță a UE. Produsele grele și voluminoase ajung la noi ca destinație finală, pentru că transportul lor mai departe devine prea scump.
Așadar, România are un specific diferit și trebuie tratată echitabil. Asta facem: cu cifre, cu respect , dar și cu fermitate atunci când industria noastră este pusă în pericol de concurența neloială” a precizat ministrul Radu Miruță.
Demersul ministrului este susținut de parlamentarii USR. „Concurența trebuie să fie corectă. Nu putem lăsa industria românească de ciment să fie sufocată de importuri care nu respectă aceleași reguli de mediu și costuri. Susțin demersul colegului Radu Miruţă pentru a cere Comisiei Europene tratament echitabil pentru România.” a declarat Daniel Blaga, deputat USR de Dâmbovița.