ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIȚA: Vaccinul pentru imunizarea copiilor de 14 ani lipsește din luna mai. Au sosit, însă, primele doze de antigripal

Din luna mai 2018, din cabinetele medicilor de familie din județul Dâmbovița, lipsește vaccinul destinat imunizării copiilor de 14 ani! Președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu ne-a declarat că acesta este singurul vaccin care lipsește momentan din Programul Național de Imunizare.

,,La ora actuală, dintre vaccinurile care intră pe Programul Național de Imunizare, lipsește  DT-ul pentru copiii de 14 ani, din luna mai 2018. Cei care au fost născuți până în luna mai l-au făcut, pentru că l-am primit. Deci, în materie de vaccinuri, la ora actuală, restanțieri sunt copiii de 14 ani. În rest, avem toate vaccinurile. Ce se va întâmpla de luna viitoare nu pot să vă spun” ne-a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu.

Directorul DSP, dr. Sorin Stoica a anunțat, ieri, 17 septembrie, că au fost livrate, însă, primele doze din vaccinul antigripal. „Direcției  de Sănătate Publică Dâmbovița i-a fost livrată  prima tranșă de vaccin antigripal pentru sezonul 2018-2019,  în cantitate de 4240 doze, destinată persoanelor din grupele de risc: personal medico-sanitar din unități medicale(spitale, centre rezidențiale pentru  persoane vârstnice, Serviciul Județean de Ambulanță, unități medico-sociale din subordinea Direcției de Asistență Socială, cabinete medicale de familie; asistați din centrele rezidențiale și unități medico-sociale; gravide aflate în evidență, catagrafiate de catre cabinetele de medicină de familie; copii din grupele de vârsta 6 luni-4 ani și respectiv 5-14 ani, în evidență cu boli cronice.” se arată într-un comunicat de presă al Instituției.

Președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu le recomadă celor din categoriile de risc, care primesc vaccinul gratuit, să nu refuze administarea lui:  „Începând cu 1 octombrie este perioada optimă de vaccinare. Ați văzut că patologia aceasta respiratorie și patologia infecțioasă virală respiratorie ia un anumit traseu, ca și taifunul, o ia din jos în sus, de la dreapta la stânga. Anul trecut gripa la noi în țară a intrat după 1 ianuarie, dar este bine să te vaccinezi începând cu luna octombrie pentru a preîntâmpina orice problemă. Pe de altă parte vreau să spun că atâta timp cât  ți se oferă nu este bine să-i dai cu piciorul. Sunt pacienți cu boli cronice care refuză să se vaccineze deși li se face această ofertă, de a se imuniza gratuit, care este spre binele lor, dar și al nostru, al tuturor pentru că până la urmă trăim într-o colectivitate,,. Potrivit acesteia virozele și-au făcut deja apariția în județul Dâmbovița, în urmă cu două săptămâni, deși se pare că în  prezent au luat o pauză, dar nu  pentru mult timp pentru că a început școala. Următoarele tranșe de vaccin ar trebui să ajungă în Dâmbovița, după cum urmează: tranșa a II- a : 15.10.2018, tranșa a III-a : 21.10.2018, tranșa a IV- a: 28.10.2018.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media