Dâmbovița sub avertizare Cod Galben! Cu ce fenomene meteo ne vom confrunta

Comunicat de presă
Atenționare meteorologică – Cod Galben

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis astăzi o atenționare meteorologică valabilă și pentru județul Dâmbovița, după cum urmează:

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Intervalul: 3 mai, ora 09.00 – 4 mai, ora 21.00
Fenomene vizate: ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană înaltă

În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20…30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. La altitudini mai mari de 1700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.
În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.
Notă: în sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.
Au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor situații de urgență.

Biroul de presă al Instituției Prefectului
02.05.2016


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro