DÂMBOVIȚA: În intervalul martie 2017 – iulie 2018, 1064 de pacienţi muşcaţi, înţepaţi sau cu resturi de căpuşe

În perioada martie 2017 – iulie 2018, unităţile de primiri urgenţe din judeţul  Dâmboviţa au fost luate cu asalt de pacienţi muşcaţi de căpuşe! Aceste insecte mici, dar foarte periculoase prin bolile grave pe care le pot transmite, au reuşit să pună pe jar peste 1064 de persoane. Cele mai multe prezentări au fost înregistrate la Camera de Gardă a Secţiei de Boli Infecţioase din Târgovişte (615 pacienţi), iar cele mai puţine la UPU Titu (70 de pacienţi). Cel mai important lucru, relatat de  purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, dr. Elena Firoiu este că niciun pacient din judeţ muşcat, înţepat sau cu resturi de căpuşe pe corp nu a dezvoltat temuta boală Lyme.

În  intervalul martie 2017 – iulie 2018 au fost înregistraţi 1064 de pacienţi care s-au prezentat muşcaţi, înţepaţi sau cu resturi de căpuşe rămase pe corp şi care au necesitat extracţie şi tratament ulterior –  pansament, antibiotice. Dintre cei 1064 de pacienţi, 615 s-au prezentat la Camera de Gardă a Secţiei de Boli Infecţioase, 378 de pacienţi s-au prezentat la UPU Târgovişte la SJUT, iar 70 de pacienţi la UPU Titu. Intervalele de referinţă de prezentare au fost următoarele – la Secţia de Boli Infecţioase Târgovişte, cei 615 pacienţi s-au prezentat începând din martie 2017 până în iulie 2018; la UPU din cadrul SJUT, cele 378 de prezentări s-au înregistrat din luna februarie 2018 până în iulie 2018, iar la UPU Titu, cei 70 de pacienţi s-au prezentat din 30 martie 2018 până la 17 iulie 2018.

Nu este un fenomem. Adresabilitatea a crescut foarte mult. Dintotdeauna au fost astfel de situaţii, când pacienţii s-au expus în perioadele cu zile foarte călduroase, urmate de intemperii. Când apar şi ploi şi căldură, în acelaşi timp, oamenii se expun şi din momentul acela apar astfel de cazuri. Ele apar de regulă spre sfârşitul primăverii – începutul verii, până târziu în toamnă, dacă toamna este caldă şi târzie. Nu s-a diagnosticat boala Lyme în nicio situaţie, din fericire! În schimb au fost situaţii în care plăgile au necesitat pansamente, tratament antibiotic, dezinfecţie şi pansamente sterile pe parcursul mai multor zile până când s-au rezolvat infecţiile rezultate în urma acestor înţepături, muşcături de insecte”, a menţionat  purtătorul de cuvânt al SJUT, dr. Elena Firoiu.


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro