DÂMBOVIȚA: 3 cazuri confirmate de virus West Nile. Un bărbat a decedat

În contextul epidemiologic actual, când la nivel naţional au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de virusul West Nile, în judeţul Dâmboviţa, de la debutul sezonului cald au fost confirmate 3 cazuri  de infecţie cu virusul West Nile, din care un caz decedat, iar  pentru încă o suspiciune, analizele sunt în lucru.

Pacientul decedat era de sex masculin, în vârstă de 86 de ani, domiciliat în mediul rural şi care prezenta multiple comorbidităţi. A fost internat pe data de 12 august 2018 la Spitalul Universitar Bucureşti cu diagnosticul de Sindrom confuzional în observaţie etiologică, iar în data de 13 august, la cererea aparţinătorilor a fost externat, decesul survenind la domiciliu în data de 15 august 2018. Rezultatul probei LCR transmis instituţiei noastre de către Institutul Cantacuzino Bucureşti a confirmat şi diagnosticul de infecţie cu virusul West Nile.

Informăm populaţia că infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepăturile ţânţarilor şi reamintim autorităţilor administraţiei publice locale că trebuie să intensifice măsurile de dezinsecţie pentru a preântâmpina răspândirea acestei boli.

În circa 80% din cazuri persoanele infectate nu prezintă simptome, dar în situaţia în care apar durerile musculare, febra, durerile de cap intense, erupţiile cutanate, rigiditatea gâtului, sensibilitatea la lumină, convulsiile, frisoanele, oboseala cronică, este necesară consultarea de urgenţă a unui medic.

Pentru a preveni astfel de imbolnaviri, recomandăm populaţiei următoarele:

  • evitaţi înţepăturile ţânţarilor purtând haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi utilizati

substanţe adecvate pentru protecţia împotriva ţânţarilor;

  • limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri,

ape stătătoare);

  • desecarea bălţilor aflate în proximitatea gospodăriilor ;
  • montarea de plase împotriva insectelor;

 

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a informat administraţia locală de pe întreg

cuprinsul judeţului cu privire la obligativitatea revizuirii planului anual de combatere a ţânţarilor şi de a desfăşura sistematic acţiuni de dezinsecţie.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,                                                           COMP. RELAŢII PUBLICE,

Dr. Sorin STOICA                                                                                    Cons. Marinela POPA


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro