ortooxacell kiss2022.gif Flax

CUTREMURĂTOR: Bolnavi psihici, legati cu chingi de paturi, într-un spital fără medici

O nouă anchetă cutremurătoare a jurnalistului Cătălin Tolontan, care are în prim plan soarta bolnavilor psihici din Centrul Măciuca aflat Consiliului Județean Vâlcea.

Imagini trimise jurnalistului arată bolnavi legaţi de glezne cu chingi de marfă, din cele folosite pentru TIR-uri. Bolnavii sunt legaţi de paturi de fier, fără saltele, asemănătoare celor din spitalele pentru copii cu handicap, în care erau exterminaţi copiii bolnavi pe vremea comunismului.

Romania 1989, "tratament" pentru copii cu probleme psihice
România 1989, „tratament” pentru copii cu probleme psihice
Romania, 2016, tratament pentru bolnavii de schizofrenie și tulburări psihice grave
Romania, 2016, „tratament” pentru bolnavii de schizofrenie și tulburări psihice grave

Centru pentru bolnavi psihici de la Măciuca are 68 de angajaţi: paznici, bucătărese, oameni de serviciu, 14 asistente şi  27 de infirmieri și îngrijitori cu atribuții medicale şi nici un medic psihiatru. Managerul centrului Sergiu Smărăndoiu, rudă cu fostul jurist al Consiliul Judeţean Vâlcea în subordinea căruia se află centrul,  este acuzat că a folosit angajaţii că să-şi renoveze o casă.  Doi angajați au făcut plângere la Consiliul Județean pe 1 decembrie 2016, iar în urma controlului managerul Smărăndoiu a fost mutat disciplinar 30 de zile, dar a revenit la Măciuca. Clădirea a fost zugrăvită pe repede înainte, iar paturile din fier au dispărut.

VEZI Investigaţia completă  AICI

 Cătălin Tolontan a anunţat că în acest caz, în urma anchetei jurnalistice, a fost deschis un dosar penal.

Cazul bolnavilor legați la Centrul Neuropsihiatric Măciuca: s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu! IPJ Vâlcea a declarat azi pentru Gazetă, prin purtătorul de cuvânt Loredana Sandu, că s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu in rem, iar ancheta este în desfășurare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești. Abuzul în serviciu este una dintre infracțiunile vizate de amnistia propusă în aceste zile. Mai ales în privința abuzului în serviciu care are ca efect nu doar pierderi financiare, ci și alte consecințe, cum ar fi, în acest caz, sănătatea pacienților.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media