ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cu lacrimi în ochi, Anghel Marius spune că nu vrea să ajungă din nou pe stradă…Implică-te, dacă vrei și poți!

Vă mai aduceți aminte de Marius? Este cel care anul trecut se ruga la Dumnezeu să-l ia, că nu mai suportă să stea pe străzi, neavând o locuință.

Un prieten a postat cazul său și imediat cum am citit, mi-am zis că trebuie să-l ajut! M-am urcat în mașină și l-am căutat, ghidându-mă după cele relatate. L-am găsit după prima încercare eșuată, în timp ce polițiștii locali încercau să-l direcționeze amabil către un Centru de Noapte.

I-am zis că vreau să-l ajut, iar după ce i-am cerut numărul de telefon, i-am zis că e în regulă să meargă acolo, cu promisiunea că a doua zi ne vom întâlni să vorbim despre situația lui. În primă fază avea nevoie urgent de încălțăminte și haine de iarnă, aspect rezolvat.

I-am promis că din acea zi nu va mai dormi pe străzi, deși nici eu nu eram convins că pot să asigur asta, dar știind că astfel mă voi mobiliza maxim pentru îndeplinirea „misiunii”! După o campanie reușită, în care cazul său a ajuns la foarte mulți oameni, prin intermediul social media, Marius a avut în sfârșit locuința lui, ceea ce își dorea dintotdeauna, chiar dacă era una închiriată.

Am reușit să-i achităm 11 luni în avans, până pe data de 08 noiembrie 2021. Acum are nevoie de alt buget pentru alte luni plătite în avans. Costurile pentru un an de chirie se ridică la 9000 de lei, o sumă deloc mare prin implicare colectivă! Evident, mai sunt și alte cheltuieli lunare, chiar dacă Marius are și o pensie de handicap, având probleme locomotorii.

Garsoniera lui este curată, aerisită, totul fiind ordonat. A cerut plângând să fie ajutat în continuare prin donații. Ar fi un șoc să ajungă din nou pe străzi, în locul de unde și-a dorit enorm să scape, mai ales în pragul iernii…În cazul în care se vor strânge mai mulți bani, se va achita chiria pe un termen mai îndelungat. Menționez faptul că există un contract, iar viramentul va fi însoțit de factură, totul fiind legal și sigur.

Voi atașa contul personal al lui Marius, cu mențiunea că și eu vă stau la dispoziție pentru alte metode de virament, Revolut, mandate electronice de plată, cash etc
Am convingerea că acest om va duce o viață decentă în continuare, după ce și-a schimbat-o acum 11 luni! Numai bine tuturor! Considerație!

Anghel Marius Nicolae – Banca Transilvania
Lei – RO28BTRLRONCRT 0285715901

https://www.facebook.com/amer1knu
Revolut – Bogdan Marius Gheorghe
revolut.me/bogdannwi7

Lei – RO39 BREL 0005 5009 9050 0100

Euro
SWIFT: LT88 3250 0204 1867 2115
BIC – REVOLT21
LOCAL: CODUL BĂNCII 04-00-75
CONT : 33620466

Lire – LT88 3250 0204 1867 2115
BIC – REVOLT21

Și distribuirile contează foarte mult!

BMG

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media