ortooxacell kiss2022.gif Flax

COVID-19: Au continuat acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu virusul Sars-CoV-2

 
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte de control, formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și de la Direcția Sanitară Veterinară si pentru Siguranța Alimentelor, au continuat controale, in zonele aglomerate, pentru verificarea respectării prevederilor legale în perioada starii de alertă, în scopul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Astfel, la nivelul județului Dâmbovița, au fost organizate 12 acțiuni punctuale. În cadrul acestor activităţi au fost verificate 187 de obiective/locații, 220 mijloace de transport, din care 78 mijloace de transport public în comun, și au fost legitimate 225 de persoane.
 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.800 de lei, astfel:
– 63 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală; 
– 9 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 în context COVID – 19;
– 8 sancţiuni pentru fapte de natură economică în context COVID – 19;
 
Le mulțumim cetățenilor care au înțeles necesitatea si importanța respectării masurilor impuse pentru prevenirea COVID-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media