ortooxacell kiss2022.gif Flax

Comuna Șotânga a semnat o înțelegere de cooperare cu localitatea Puhoi din Republica Moldova

Astăzi, 29 septembrie, Primăria Comunei Șotânga a fost gazda unei delegații din satul Puhoi (Republica Moldova), cu prilejul semnării Înțelegerii de Cooperare între Comuna Șotânga, Județul Dâmbovița, și satul Puhoi, Raionul Ialoveni.

sotanga

În cuvântul de deschidere, Constantin Stroe, primarul comunei Șotânga, i-a transmis omologului său, primarul satului Puhoi, Petru Frunze, că va încerca să le ofere partenerilor săi sprijin în domeniul dezvoltării economice și că le va împărtăși din experiența sa în materie de accesare și utilizare a fondurilor europene.

Înțelegerea de cooperare semnată între Comuna Șotânga și satul Puhoi vizează domenii diverse linii de acțiune: cooperarea economică, dezvoltarea turismului, învățământ, agricultură, mediu și dezvoltare locală.

Prezent la întâlnirea oficială ce s-a desfășurat astăzi, la sediul Primăriei Șotânga, Corneliu Ștefan, Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a vorbit despre importanța acestor acțiuni menite să apropie românii de o parte și de alta a Prutului. În această privință, Consiliul Județean Dâmbovița a trecut deja dincolo de stadiul declarativ: de aproximativ 3 ani funcționează un acord de înfrățire încheiat cu Raionul Ștefan Vodă și, în plus, în anul 2015, s-a semnat un acord de înfrățire și cu Raionul Ialoveni.

Cu o populație de 5.700 locuitori, localitatea Puhoi este situată la 35 km distanță de Chișinău și la 45 km distanță de orașul Ialoveni, iar principalele domenii de activitate din zonă sunt industria și agricultura.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media