Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița S.A. organizează, în data de 03.02.2026, ora 09:30, la sediul său din Târgoviște,
Bulevardul I. C. Brătianu, nr. 50, concurs pentru ocuparea postului vacant de OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE ȘI PRELUCRARE DATE, COR (413201), în cadrul – SERVICIULUI GESTIUNE CLIENȚI TÂRGOVIȘTE – 1 post.
1. Criterii generale:
-
are cetățenia română sau cetățenia altor state membre ale UE și domiciliul în România;
-
cunoaște limba română, scris și vorbit;
-
are vârsta minimă reglementată de prevederile legale, Codul muncii;
-
are capacitatea deplină de exercițiu;
-
are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale, eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
-
nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau de legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea (se probează cu cazier judiciar).
2. Criterii specifice:
-
studii liceale și certificat de calificare operator introducere, validare și prelucrare date;
-
cunoștințe de operare PC Microsoft Office (Word, Excel etc.), nivel avansat;
-
abilități: capacitate de relaționare și comunicare, capacitate de organizare a timpului, sarcinilor și locurilor de muncă.
3. Descrierea postului:
-
răspunde la call center, încheie contracte, le arhivează, înregistrează, verifică citirea indexelor contoarelor de branșament, le prelucrează și introduce datele necesare în vederea generării facturilor;
-
verifică orice sesizare și/sau adresă primită, în vederea asigurării satisfacției clienților/reglarea consumurilor provenite din diverse motive (index, serviciu facturat, dotare, eventuale fraude);
-
participă la inventarierea contractelor persoane fizice/juridice, case/asociații, le verifică, astfel încât acestea să existe și să fie actualizate;
-
asigură arhivarea documentelor în conformitate cu prevederile legale.
4. În vederea înscrierii la concurs, candidații vor depune la Serviciul Resurse Umane al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., Bulevardul I. C. Brătianu nr. 50, telefon 0245 614403, în perioada 26.01.2026 – 28.01.2026, interval orar 08:00–16:00, un dosar de înscriere cuprinzând următoarele documente:
-
cerere de înscriere la concurs – se completează la depunerea dosarului;
-
declarație privind acceptul protecției datelor cu caracter personal – se completează la depunerea dosarului;
-
declarație privind incompatibilitatea funcției menționate mai sus – se completează la depunerea dosarului;
-
curriculum vitae;
-
copia actului de identitate;
-
copie diplomă studii liceale și copie certificat de calificare operator introducere, validare și prelucrare date;
-
adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie al candidatului, cu cel mult 6 luni anterior datei desfășurării concursului;
-
cazier judiciar în original.
Copiile actelor prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, pentru a se certifica conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs din cadrul Serviciului Resurse Umane sau în copii legalizate.
Vor fi declarați admiși și vor participa la concurs numai candidații ale căror dosare îndeplinesc cerințele minime de mai sus.
Candidații declarați admiși, după verificarea îndeplinirii condițiilor minime, vor participa la proba scrisă de specialitate.
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. se angajează să îndeplinească cerințele de corectitudine și egalitate în ocuparea forței de muncă.
Drept urmare, niciun candidat/angajat nu va fi defavorizat, direct sau indirect, pe motive de sex, stare civilă, vârstă sau orice alt motiv nejustificat.
5. Selecția dosarelor: 29.01.2026, interval orar 08:00–16:00
Depunerea contestațiilor: 30.01.2026, interval orar 08:00–16:00
Soluționarea contestațiilor: 02.02.2026, interval orar 08:00–16:00
6. Proba scrisă de specialitate – test grilă: 03.02.2026, ora 09:30
Proba practică: 03.02.2026, ora 11:00
Vor fi selectați pentru a participa la proba practică numai candidații care vor obține minimum 50 de puncte la testul grilă.
COD: F-PO-05-135-03, Ed. 01, rev. 3
7. Depunerea contestațiilor: 04.02.2026, interval orar 08:00–16:00
8. Soluționarea contestațiilor: 05.02.2026, interval orar 08:00–16:00
Bibliografia pentru concurs este prezentată anexat.
Relații suplimentare pot fi obținute luni–vineri, între orele 08:00–16:00, la Serviciul Resurse Umane al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A.
După afișarea pe site-ul companiei a rezultatelor obținute de către candidați (selecție dosare/examen probă scrisă și probă practică), candidații respinși pot depune contestație la Registratura Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., în termen de maximum o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor, conform calendarului de mai sus, sub sancțiunea decăderii din drept.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se face prin afișare pe pagina de internet a companiei, imediat după soluționarea acestora.
9. Bibliografie – concurs pentru ocuparea postului vacant de OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE ȘI PRELUCRARE DATE, COR (413201), în cadrul – SERVICIULUI GESTIUNE CLIENȚI TÂRGOVIȘTE – 1 post:
-
Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
Ordinul nr. 90 din 20 martie 2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
-
Ordinul nr. 29/N din 23 decembrie 1993 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea apei la populație, instituții publice și agenți economici;
-
Ordinul nr. 88 din 20 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și canalizare;
-
Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare:
-
Capitolul II – Domeniu de aplicare
-
Capitolul IV – Obligațiile lucrătorilor
-
-
Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor:
-
Cap. II – Obligații privind apărarea împotriva incendiilor, Secțiunea 6 – Obligațiile administratorului, conducătorului instituției, utilizatorului și salariatului.
-




Facebook
WhatsApp
TikTok
































