Circ în loc de fotbal! Arbitrul Ion Oncescu a fost înjurat şi scuipat la meciul dintre Gura Şuţii şi Pierşinari

 

Scandalul a ajuns să fie nelipsit în fotbalul mic dâmboviţean. Etapă de etapă s-au evidenţiat tot felul de incidente care i-au pus pe jar pe reprezentanţii AJF Dâmboviţa. Ultimul meci care a pătat imaginea campionatului judeţean a fost cel dintre Recolta Gura Şuţii şi Voinţa Pierşinari, programat în etapa a 22-a, a Ligii a 4-a. Disputa dintre cele două vecine rivale a luat sfârşit în minutul 11, la capătul unui conflict apărut între componenţii Voinţei şi arbitrul Ion Oncescu, la scorul de 0-0. După ce a fost înconjurat de mai mulţi jucători de la Pierşinari, unde a fost ameninţat, înjurat şi scuipat, „fluieraşul” a întrerupt meciul trei minute, iar apoi l-a oprit definitiv. Degenerarea jocului s-a produs după eliminarea lui Emil Stănescu, de la Voinţa, jucător care ar fi salivat pe arbitru, după ce acesta i-a transmis să renunţe la tricoul cu mânecă lungă de altă culoare, pe care îl avea pe sub ţinuta oficială de joc.

„Ne-am dus să jucăm fotbal, dar arbitrii au fost contra noastră. În primele opt minute, tuşierul Mocanu a greşit de trei ori împotriva noastră. Apoi, a apărut circul făcut de celebrul Oncescu. A oprit meciul că i s-a părut că a fost scuipat de Stănescu, în momentul schimbării tricoului. Vă spun că nu a fost aşa, iar acest arbitru nu are nici o treabă cu arbitrajul. Pe unde se duce strică tot. După ce a fost eliminat, Stănescu a început să plângă, fiindcă ştia că nu a scuipat. El este unul dintre cei mai timizi jucători din lot. Acest Oncescu are faţă de criminal şi nu de arbitru! Întoarcerea arbitrilor la Târgovişte s-a produs pe drumul de la Nucet pentru altceva şi nu pentru ce susţine antrenorul-primar de la Gura Şuţii. Noi am depus un memoriu la AJF Dâmboviţa împotriva lui Oncescu, pentru cele întâmplate la acest meci. Vom vedea ce va decide Comisia de Competiţii şi Disciplină”, ne-a declarat Valentin Junghie, preşedintele Voinţei Pierşinari.

Constantin Dinu: „În loc să vedem un meci am fost nevoiţi să vedem circ”

De partea cealaltă, Constantin Dinu, primarul-antrenor al Recoltei a rămas şi el uluit de cele apărute pe teren.

„E ceva absurd ce s-a întâmplat. Eu am vorbit înainte de meci şi cu Vali Junghie şi cu primarul Marian Bunea şi le-am transmis că Oncescu este unul dintre arbitrii sensibili la înjurători. Ei nu au înţeles acest lucru şi au lăsat jucătorii să-şi facă de cap. Oncescu a fost apostrofat şi pentru început de Mircea Junghie, iar apoi de Beni Popescu, Florin Constantin, Tănase şi de jucătorul care a fost eliminat (nr. Emil Stănescu). Cel care a primit cartonaş roşu l-a şi scuipat. În momentul când au sărit mai mulţi jucători pe arbitru, acesta a arătat trei minute pentru a se potoli spiritele, după care a oprit definitiv jocul. Înjurat de anumiţi spectatori a fost şi observatorul Gigi Ionescu. De frică să nu fie agresaţi, am fost nevoit să-i scot arbitrii pe la Nucet pentru a ajunge nevătamaţi la Târgovişte. Cred că adversarul a recurs la acest tertip pentru a nu suferi un eşec dureros. Cel mai rău îmi pare că la meci au fost aproape 500 de oameni, care nu avut ce vedea. În loc să urmărească un meci au fost nevoiţi să vadă circ”, s-a exprimat Constantin Dinu.

Arbitru fără valoare 

Arbitrul Ion Oncescu a ieşit prea mult în evidenţă în ultima perioadă şi a stricat majoritatea meciurilor pe care le-a condus la centru. Jocul dintre Voinţa Bezdead şi Olimpia Runcu l-a oprit pe motiv că a luat bătaie, iar amicalul de lux dintre Bradul Moroieni şi Rapid Bucureşti l-a stricat, recurgând la o eliminare prostească a unui jucător „feroviar”. Multă lume din fotbalul mic dâmboviţean i-a reproşat atitudinea arogantă cu care se prezintă la jocuri, dar şi faptul că este un „fluieraş” ţinut în braţe de unul dintre şefii sportului dâmboviţean. Aşadar, fostul preşedinte al CJA Dâmboviţa a avut mare dreptate în privinţa lui Oncescu când a transmis că acesta nu are valoare de a oficia meciuri în eşalonul de elită al judeţului.

Ionuţ Parghel


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro