ortooxacell kiss2022.gif Flax

Carmen Holban: “Liberalii doresc să efectueze privatizarea mascată a programelor de sănătate”

Pe site-ul Ministerului Sănătății se află în transparență decizională un proiect de ordonanță simplă care aduce mai multe modificări la legea sănătății. Până acum, clinicile și spitalele private puteau să participe la programele naționale de sănătate, coordonate de CNAS, doar atunci când era depășită capacitatea furnizorilor publici de a acoperi nevoia existentă pe ariile patologice respective cuprinse în program.  Prin noua modificare, furnizorii privați sunt puși exact pe același plan cu spitalele publice, deci pot accesa oricând din fondurile cuprinse în program.

Membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, deputatul Carmen Holban a declarat într-o conferință de presă că modificările vor reduce accesul  pacienților cu venituri mici la serviciile de sănătate.

Îmi exprim dezaprobarea totală faţă de intenţia de privatizare a Sănătăţii pregătită de guvernul liberal printr-o ordonanţă de urgenţă.

În mod cu totul discriminatoriu, PNL vrea să transforme programele naţionale de sănătate publică într-o afacere de partid prin acordarea accesului egal la bugetul destinat Sănătăţii. Astfel, se vor reduce exponenţial şansele pacienţilor de a fi trataţi gratuit în unităţile medicale de stat, aceştia fiind practic obligaţi să achite prestaţiile medicale în sistemul privat. Acest fapt este inacceptabil în opinia mea, deoarece accesul la sănătate este garantat pentru toţi cetăţenii prin Constituţie, iar punerea în aplicare a acestei idei ar favoriza în mod evident oamenii cu venituri mari.

Demersul guvernului PNL este un afront la adresa tuturor românilor, mai ales a celor care trăiesc la limita supravieţuirii.

Proiectul respectiv se traduce prin a lua bani de la pacienţii care nu îşi permit tratamentul medical contra-cost şi a-i transfera către oamenii cu dare de mână, care îşi pot permite oricum tratamente în clinici private, în sistemul de co-plată, respectiv peste suma asigurată de stat. În consecinţă, numărul bolnavilor care vor putea fi tratat gratuit la stat va scădea considerabil, iar aceştia vor fi obligaţi să se trateze contra-cost.

Liberalii doresc astfel să efectueze privatizarea mascată a programelor de sănătate publică şi a celor de urgenţă, fapt ce contravine dreptului la Sănătate garantat de Constituţie pentru toţi cetăţenii. Le transmit celor din guvern că sănătatea este un drept, nu un bun comercial care se obţine doar contra-cost.

Ca membru în Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor nu voi accepta ca bugetul destinat tratamentelor mai costisitoare şi a celor de urgenţă să se împartă între spitalele de stat şi cele private, aşa cum guvernul intenţionează prin aşa-numita privatizare a programelor naţionale de sănătate.

În consecinţă, nu sunt de acord şi nu voi vota legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Legii privind reforma în sănătate, deoarece accesul unitar a furnizorilor publici şi privaţi la programele naţionale de sănătate bugetate de stat va avea ca efect îngrădirea intereselor pacienţilor şi favorizarea celor bogaţi în detrimentul celor săraci.” a declarat Holban.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media