Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovița a aprobat planului de măsuri pentru organizarea spitalelor şi a unităţilor de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 şi a listei spitalelor şi unităţilor de dializă care asigură asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competenţă.
La nivelul județului Spitalul Județean de Urgență Târgoviște este spital de competență I conform reglementările OMS, în timp ce Moreni, Pucioasa și Găești au nivel de competență III.
În funcție de evoluția epidemiologică, ordinea în care spitalele vor atinge numărul necesar de paturi pentru asigurarea asistenței medicale pentru pacienții, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, este Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Spitalul Pucioasa, Spitalul Găești și Spitalul Moreni.
Din 1700 de paturi la spitalul județean 76 sunt alocate cazurilor Covid-19, numărul prevăzut în cazul unui nou val pandemic fiind de 191. Pucioasa are 15 paturi cu posibilitatea de alocare suplimentară până la 70, Găești, 15 paturi cu posibilitatea de alocare suplimentară până la 100, iar Moreni, 18 paturi cu posibilitatea de alocare suplimentară până la 80.
În acest moment în spitalele din județ sunt internate 102 persoane, din care 8 la ATI. Compartimentul terapie intensivă nu mai are locuri disponibile.