Bianca Ionescu, artista care creionează în fiecare zi o lume de poveste pentru copii

 

Județul Dâmbovița are mulți oameni talentanți, creativi, care au dus numele orașului peste granițele județului și ale țării, în toată lumea.

Despre un astfel de om, o tânără artistă târgovișteancă, în vârstă de 29 de ani, Bianca Ionescu, care a plecat la Bucureşti să-şi împlinească visul, vă vom vorbi astăzi. Pentru ea,are arta nu înseamnă, însă, doar creații pentru public, ci și priceperea de a o împărți cu copii, dornici să învețe să picteze și să creeze frumos. Lor își dedică cea mai mare parte din timp tânăra artistă, de la transformarea pereților grădinițelor în scene de poveste, la introducerea celor mici în tainele picturii. Bianca ilustrează, însă, și cărți de povești.

Mai multe despre lucrurile minunate pe care le face tânăra vă va spune chiar ea într-un scurt interviu.

 

1. -Tu ești, practic, o artistă completă, care încearcă, în prezent, să le insufle pasiunea pentru artă, pentru frumos, copiilor. Povestește-ne mai multe despre artista Bianca Ionescu.

–          Nu pot spune ca sunt O “artistă completă”. Ca şi copilaşii mei, mai am multe de învăţat. Un artist ce se crede complet îşi pierde din strălucire şi moare.
Mai multe despre Bianca? S-a născut într-un mediu frumos şi pur, la ţară , loc pe care îl iubeşte foarte mult. Visătoare de mică, pasionată încă de la vârsta de 3 ani de creioane colorate şi tot ce înseamnă culoare.
Pot spune că am fost o norocoasă şi am avut un traseu frumos până să ajung la Liceul de Arta, pe lângă care treceam rareori şi aveam senzaţia că e un loc magic, din care îmi doream din suflet să fac parte. Şi am reuşit asta şi datorită persoanelor ce m-au susţinut. Profit de ocazie pentru a le mulţumi public atât părinţilor, cât şi dirigintei din generală, Izabela Toader, dar şi profesoarei de franceză, Cristina Stănescu, pentru că mi-au călăuzit paşii spre o lume atât de frumoasă, lumea artei.
Am absolvit liceul de artă, am intrat la Facultatea de Artă Decorativă şi Design, ce aparţine Universităţii de Artă, la secţia scenografie, mândră că eram la buget. Şi de aici începe aventura prin „jungla” Bucureştiului.
Nu a fost ușor , dar atunci când faci ceea ce-ți place, timpul trece altfel. Am început din timpul facultății să lucrez cu copilașii ca profesoară de artă și, plăcându-mi tare mult, am continuat pe cont propriu. Este greu să te lovești de birocrația și taxele statului, dar faptul că sunt înconjurată de zâmbetele și poznele micilor mei învățăcei, trec mai ușor peste răutățile oamenilor și peste greutăți.

2. –Sunt părinții copiilor cu care lucrezi receptivi la ceea ce încerci tu să faci cu ei? Înțeleg cât de importante sunt cursurile pe care le predai tu?

– Cea mai mare satisfacție o ai atunci când te opresc părinții pe stradă să-ți multumească pentru tot ceea ce faci pentru copil sau să-ți spună cât de mult te apreciază micuții și cum pentru unii ești un model. Asta pot spune că este cea mai mare bucurie și împlinire.
Da, înțeleg, asta și pentru că, în ziua de azi, timpul alocat copilului se diminuează, datorită nevoilor și programului foarte încărcat. Și știu cât de importante sunt este imaginația și îndemânarea în viața unui om.
Sunt convinsă că nu tuturor elevilor mei, mici și mari, li se va dezvolta spiritul estetico-creator, dar știu sigur că undeva în suflețelul lor îmi vor păstra amintirea vie.

3. -Crezi că în Târgoviște, orașul natal, ai fi reușit să faci ceea ce ai construit până acum în București, după ce ai terminat facultatea?

– Nu, nu cred, bucureștenii au o altă deschidere pentru lumea artei și dau o altfel de importanță creșterii și educării micuțului. Îmi iubesc locurile natale, dar nu aș putea să mă întorc și să fac ceea ce fac aici. Nu că aici este ușor, alerg foarte mult, car foarte mult si greu pentru a le asigura materialele necesare. Și nu, nu, cred că aș putea să fac prea multe pentru a-i ajuta într-un astfel de oraș.

4. -Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai face același lucru?

– Da, da mare și răspicat. Nu este o meserie bănoasă, nu este o meserie ușoară, dar mie îmi place și îi iubesc la nebunie pe micuți, chiar dacă mai sunt nevoită să-mi schimb tonul pentru a-i face atenți ei, tot sunt super entuziasmați și nerăbdători. Îmi place, ca și lor, să văd cum iese produsul finit și cum își pun imaginația în funcțiune. E minunat câte lucruri poți învăța de la ei. Mă dezvolt cu ajutorul lor și ei cu mine. Creștem împreună, ne lăsăm purtați de imaginație și compunem împreună povești pe care le notez ca într-o bună zi, cu puțin noroc, sper că voi reuși să te tipăresc.

5. -Unde te vezi peste 10 ani?

– Peste 10 ani? Simplu, făcând același lucru, lucrând cu copii…. Și poate și cu ai mei, dar sper într-un spațiu al meu, în care copiii ce vin să se lase inspirati și să creeze sub îndrumarea mea.
Iar la bătrânețe , sper să fiu o bunicuță veselă și colorată, ce scrie și ilustrează povești pentru copii și nepoții din toată lumea.

 
6. -Se câștigă bine din artă?

-Arta în România nu este un domeniu din care poți trăi foarte bine. În meseria mea, întâmpini tot felul de greutăți, de la taxe și impozite, la asigurat materialale, ce se știe foarte bine cat de scumpe sunt. Recunosc, îmi place să cumpăr material de calitate și calitatea crește și în lucrările copiilor, până la bani de chirie și cheltuielile de zi cu zi.
Așa că, într-un cuvânt, nu te îmbogățești, câștigi cât să duci un trai normal, diferența o face numai faptul că îți iubești meseria.

7.- Știu că își dorești un centru de pregătire a copiilor pe care îi meditezi, practic, în prezent, unde să poți lucra mai mult cu aceștia. De ce ar fi util un astfel de centru? Ai făcut deja pași în acest sens?

-Da așa este. Îmi doresc un loc colorat și primitor cu multe materiale, albume de artă și reproduceri, în care copilașii să se simtă ca în căsuța culorilor, să vină de drag și să petrecem câteva ore lăsându-ne pe mâinile imaginației. E important un astfel de loc pentru modelarea personalității și spiritului creator și sunt destul de mulți copii ce își doresc să pătrundă într-o astfel de atmosferă. Este destul de greu, atât material, cât și birocratic, dar, într-o bună zi, se va realiza și visul acesta. Răbdarea și perseverența sunt cheia succesului.