Președintele PNL Târgoviște atenționează asupra rezultatelor ultimului recensământ. Primele date provizorii ale Recensământului Populației si Locuințelor, runda 2021, prezentate la finalul anului 2022 conform calendarului de diseminare, arată că populația rezidentă a județului Dâmbovița este de 479404 persoane. Față de populația rezidentă înregistrată la Recensământul precedent din 2011 se constată o scădere cu 7,6% la nivelul județului. Scăderea este mai accentuată în zonele urbane. Datele finale vor fi publicate începând cu luna mai.
„Municipiul Târgoviște a pierdut 13.000 de locuitori în 11 ani. Am pierdut 16% din populația municipiului în cei 11 ani. În 1989, aveam peste 100.000 de locuitori, acum avem 66.965 de locuitori. Tinerii pleacă la studii în țară și nu se mai întorc în Târgoviște. Tinerii pleacă la muncă în țară sau străinătate și nu se mai întorc în Târgoviște. Forța de muncă calificată pleacă spre zonele bogate ale României: spre București, Ploiești, Brașov, Cluj. Doar locurile de muncă bine plătite și creșterea calității vieții pot ține oamenii în acest oraș. Toate orașele dezvoltate au o strategie axată pe parcurile industriale.
De un an de zile, am depus la Primăria Târgoviște un proiect de dezvoltare a unui Parc Industrial pe cele 20 ha pe care primăria le deține la ieșirea spre Găești, după Oțelinox. Acolo se pot atrage investitori care să creeze locuri de muncă bine plătite. Ne-am născut în Târgoviște și vrem să trăim aici! Este treaba administrației locale să creeze condițiile necesare pentru un trai mai bun!” a precizat ]n cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.