Liberalul Aurelian Cotinescu a inițiat o serie de dezbateri publice pe tema violenței domestice care au debutat pe 19 noiembrie 2025, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” Găești. Dezbaterile își propun responsabilizarea comunității în cazurile de violența domestică pentru limitarea fenomenului. De la începutul anului, în România, 52 de femei au fost ucise de soți sau concubini.
„Violența domestică nu este ceva nou. Violența domestică ține de trecutul nostru și ne amintesc, din păcate, încă din copilărie aveam vecini care aveau această problemă. Aveam femei în jurul nostru, în cartier, care sufereau. Era o problemă pe care o cunoșteam cu toții. Ca adult, am ajuns să mă gândesc altfel la această problemă, să analizez, iar atunci când problema aceasta a apărut în Parlament și am văzut că sunt oameni dedicați care iau atitudine și. Alina Gorghiu, doamna Alina Gorghiu chiar s-a implicat foarte mult în acest fenomen. Este cea care a inițiat legile, schimbări legislative, astfel încât lucrurile să poată să fie făcute altfel. Vreau să vă spun doar că această problemă a violenței domestice ne afectează pe toți în egală măsură. Este vorba de familii care se destramă, este vorba de femei care suferă cumplit și este vorba, și nu în ultimul rând, de copii care au un destin frânt. Ei trăiesc o adevărată traumă. Este datoria noastră socială de a ne implica, de a conștientiza, de a vorbi de acest fenomen cât se poate de real, de a Dar explica tuturor din jur de a lua atitudine, de a ajuta oamenii care au această problemă. Ține de fiecare dintre noi să ne implicăm și să facem ca această societate, ca România în general, să ajungă să arate diferit în bine, bineînțeles.
Îmi amintesc un scurt episod din copilărie. Erau doi ingineri proaspăt căsătoriți la mine pe stradă, Oameni extraordinari, tineri. El avea o mică problemă cu băutura la început. După aceea a ajuns să bea, să bea mai mult. Femeia a rămas gravidă. Aveau gemeni. El a început să o bată. La un moment dat, toți vecinii luam atitudine, încercam să explicăm problema cea mare la alcool. Pe vremea aceea, poliția nu prea își făcea datoria. Erau lucruri diferite, societatea era alta. A ajuns să o bată atât de rău încât, la un moment dat, atunci când a născut, a născut doar un copil. Celălalt era mort. Femeia s-a despărțit după foarte mulți ani, ani în care tot cartierul, noi toți știam prin ce trece și care sunt greutățile. A ajuns să își crească singură copilul. Copilul a reușit în viață este foarte bine și femeia la fel. Bărbatul cu foarte mulți ani a început să regrete din ce în ce mai mult, dar patima băuturii l-a lăsat acolo unde era, din păcate. Sunt lucruri pe care le știm cu toții în cartierele noastre și de aceea vă rog să nu faceți. Vă rog să vă implicați, vă rog să vorbiți.” a spus deputatul liberal în cadrul dezbaterii.





Facebook
WhatsApp
TikTok


































