Mâine, în Franța, sportivul găeștean Cristian Ristea are șansa de a deveni campion modial la K1. Luptătorul român a fost desemnat challenger obligatoriu la centura mondială a puternicei federaţii globale ISKA. Dacă îl va învinge p adversarul său, Florent Kaouachi, Ristea va deveni al optulea român campion mondial în ringul profesionist pe reguli K-1. Florent Kaouachi este cel mai bun luptător rancez al categoriei super cruiser (-95 kg).
Ristea are 26 de ani, iar în ring luptă sub porecla de „Gladiatorul”. A început luptele la Clubul Respect Gym Găești. Acum se pregătește la Superkombat Academy România, din Fundeni, cu fostul mare campion la box profesionist, Leonard Doroftei.
„Am avut parte de o pregătire spartană în ultima perioadă, am slăbit aproape 7 kile pentru a fi în categorie şi cu siguranţă până la ora meciului voi fi pregătit. Îmi doresc din tot sufletul să aduc acest titlu mondial acasă!”, a spus Ristea, citat de prosport.ro
Meciul nu va fi transmis de nici o televiziune din România.