ortooxacell kiss2022.gif Flax

Antonia Vasalache, medaliată cu argint! Judoka de la CSŞ-CSM Târgovişte, de trei ori pe podium la Naţionalele de copii U12 – U13

Judoka de la CSŞ-CSM Târgovişte au încheiat în forţă Campionatul Naţional pentru copii U12 – U 13. Trei dintre sportivele antrenate de Romel Muşa au reuşit să urce pe podiumul de premiere la competiţia găzduită de Baia Mare.
Chiar dacă nu au reuşit să cucerească nici un titlu de campion, micuţele judoka de la CSŞ-CSM au revenit acasă cu trei medalii importante. Pe suprafaţa de tatami din nordul ţării, Antonia Vasalache a devenit vicecampioană naţională la Under 13. Târgovişteanca a intrat în posesia medaliei de argint la categoria 29 de kilograme, după ce s-a înclinat în faţa adversarei mult mai puternice. Tot la întrecerea de la Baia Mare, Xenia Chiţu şi Taisia Baroian şi-au asigurat bronzul la capătul unor victorii spectaculoase în finalele mici dedicate întrecerilor Under 12. Prima sportivă a terminat pe ultima treaptă a podiumului la categoria 32 de kilograme, iar a doua la 26 de kilograme. O altă sportivă pe care Romel Muşa a mizat la Naţionalele de Copii U12 – U13 a mai fost Larisa Marin (U12), dar aceasta a finalizat concursul pe locul 7, la categoria 29 de kilograme. La sfârşitul săptămâni, judoka de la CSŞ-CSM Târgovişte vor merge la Timişoara pentru a participa la Campionatul Naţional de copii pentru U10 – U11.
Ionuț Parghel
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media