Alegerile parțiale din 27 iunie, reprezintă, pentru ambii competitori importați din județ (PSD și PNL Dâmbovița), un moment politic de extremă importanță. Acestea se desfășoară și sub efectul psihologic al descinderilor la primăria Cojasca, una din localitățile în care se desfășoară alegeri. În arest la domiciliu, primarul localității, Gheorghe Victor, nu poate participa la campania electorală pentru alegerea unui nou consiliu. Social democrații consideră că este necesară pentru acest scrutin o suplimentare a forțelor de ordine, dar și observatori din partea Ministerului de Resort.
„Vreau să fac un apel, o să facem și în scris din partea Organizației PSD Dâmbovița, direct către domnul ministru Lucian Bode, ministru de Interne, în care solicităm public pentru data de 27 iunie și până pe 27 iunie suplimentarea efectivelor de ordine publică din comunele Cojasca și Braniștea pentru că avem date și indicii cu anumite fapte pe care ar dori să le facă cei din partea Partidului Național Liberal în ambele localități. Solicit public acest lucru, cu specificarea că la Cojasca nu ne dorim să ajungem și la alte evenimente neplăcute petrecute între locuitorii de aici. Nu în ultimul rând, îi solicit domnului ministru aducerea în ziua de 27 iunie a unui efectiv de observatori din partea Ministerului de Afaceri Interne în județul Dâmbovița, în comuna Cojasca și în comuna Braniștea, observatori din alte județe”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.