kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

ALEGERI 2016: Proiectele echipei PNL pentru localitatea Brăneşti

Echipa PNL din Brăneşti propune locuitorilor comunei un program electoral prin care urmăreşte modernizarea localităţii şi deschiderea ei către posibili investitori.

„Dorim să schimbăm profund lucrurile în comuna Brănești, de la modul în care primăria interacționează cu oamenii, trecând prin educație; sănătate; locuri de muncă, până la infrastructură (asfalt; șanțuri; canalizare; cluburi; dispensar, etc.)Avem în echipă oameni specializați în întocmirea proiectelor pentru atragere de fonduri europene și suntem deciși să aducem în comună mai mulți bani decât s-au adus până acum. De asemenea vom sprijinii orice investitor, orice inițiativă privată creatoare de locuri de muncă și implicit de fonduri necesare în dezvoltarea comunei. Suntem dispuși să investim în educație astfel încât să nu mai plece absolut nici un copil la școli din afara localității și să nu mai închidem școli ori grădinițe așa cum s-a întâmplat la Priboiu – Vrem să aducem educația la un nivel care să atragă la noi și copii din alte localități!” spun liberalii din Brăneşti. Aceştia îl susţin pentru primăria comunei pe tânărul Mihai Dumitrescu.

  • AMENAJAREA UNEI PIEȚE LA DN71 – Amenajarea unei piețe la DN71 în care localnicii să-și vândă produsele proprii.
  • TRAGEREA DE FONDURI EUROPENE – Atragerea de fonduri europene pentru proiecte de interes local, în scopul creării de locuri de muncă.
  • CREAREA UNOR CLUBURI PENTRU ÎNTÂLNIRE ȘI DIVERSE ACTIVITĂȚI – Crearea unor cluburi pentru întâlnire și diverse activități atât pentru tineri cât și pentru vârstnici, în ambele sate ale comunei.
  • EXTINDEREA REȚELEI DE CANALIZARE – Extinderea rețelei  de canalizare  în toată comuna Brănești, pentru a putea fi dată în folosință cât mai curând.
  • FINALIZAREA ASFALTĂRII TUTUROR STRĂZILOR – Finalizarea asfaltării tuturor străzilor din Brănești și Priboiu.
  • FINALIZAREA CONSTRUCȚIEI BISERICII DIN SATUL PRIBOIU – Finalizarea construcției Bisericii din satul Priboiu și  rezolvarea problemelor cetățenilor care locuiesc în clădirile armatei.
  • INFORMATIZAREA PRIMĂRIEI – Informatizarea primăriei astfel încât cetățenii să poată obține informații; anumite acte; plata taxelor; programare audiență, etc. – totul online.
  • INVENTARIEREA TUTUROR BUNURILOR COMUNEI – Inventarierea tuturor bunurilor comunei și identificarea oportunităților pentru exploatarea acestora în condiții de profit pentru cetățeni.
  • MONTAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE VIDEO – Montarea  unui sistem de monitorizare video în intersecțiile principale.
  • PUNCTE DE INTERNET (WIFI) GRATIS – Puncte de internet (wifi) gratis în locurile de interes pentru cetățeni.
  • REABILITAREA CĂMINULUI DE NUNȚI – Reabilitarea  căminului de nunți și dotarea acestuia.
  • ȘANȚURI; TROTUARE; MINIPARCURI, PISTE BICICLETĂ – Amenajarea șanțurilor, trotuarelor, a unor miniparcuri, precum și a unor piste pentru biciclete atât în Brănești cât și în satul Priboiu.
  • ȘEDINȚELE CONSILIULUI LOCAL ÎNREGISTRATE ȘI PUBLICATE – Ședințele Consiliului Local înregistrate și publicate pe pagina de internet a primăriei, precum și comunicarea în timp util și conform legilor în vigoare a tuturor acțiunilor și proiectelor de hotărâri inițiate de Consiliul Local ori de Primărie.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media