kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

AJOFM Dâmbovița organizează 10 cursuri gratuite de calificare pentru cei în căutarea unui loc de muncă

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița, prognozează pentru luna mai, deschiderea a 10 cursuri de calificare după cum urmează:

 

– instalator instalații tehico – sanitare și gaze, electrician în construcții, machior, operator introducere validare date (două cursuri), manichiurist – pedichiurist, ospătar, frizer, cofetar -patiser și inspector în sănătate și securitate în muncă.

 

Cursurile se vor desfășura în Târgoviște  începând cu data de 8 mai.

 

Documentele necesare pentru înscriere sunt:

–  carte identitate;

–  act studii;

–  certificat naștere;

–  certificat căsătorie (dacă este cazul);

–  adeverință medicală.

 

Persoanele interesate  să își crească șansele de ocupare pe piața muncii, sunt așteptate și la Bursa locurilor de muncă organizată la data de 12 mai 2023, în incinta Casei Tineretului (Clubul Studenților), str. Tineretului nr.1 din Târgoviște, unde vor putea solicita informații și se pot înscrie la cursurile de calificare organizate de AJOFM Dâmbovița.

 

Alte informații suplimentare, se pot obține accesând site-ul www.anofm.ro – ajofm dambovita – secțiunea Persoane fizice / Formare profesională, on – line: e-mail – [email protected] sau la telefon: 0732100376 – d-l Sorin Bădoiu.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media