Deputatul Cezar Preda și senatorul Iancu Caracota au deschis un cabinet parlamentar și în muncipiul Moreni, Strada Cpt. Pantea Ion, nr 19., în hala veche de lângă piața centrală. Cei doi au un cabinet comun și în municipiul Târgoviște. Cetățenii se pot adresa cabinetului de la Moreni, de luni până sâmbătă. De luni până vineri, între 14:00 – 19:00, pentru audiențe va fi prezent consilierul local Nicolae Răbaea, șef cabinet parlamentar Moreni, iar de joi până sâmbătă, între 10:00 – 14:00, unul din cei doi parlamentari.
Organizația PNL Moreni a fost dizolvată ca urmare a unei decizii luate la nivel național, în luna august 2017. De o jumătate de an organizația este condusă de un biroul interimar în frunte cu Aurelian Popa. Nu s-a reușit constituirea unui biroul care să organizeze alegeri.