Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

Adelina Dobra, senator USR: „Ghidul de gândire critică pentru profesori”, un instrument valoros pentru reforma educației

Profesorii a, de curând  la dispoziție un ghid de gândire critică elaborat de profesori de filosofie ai Universității București care să îi ajute în procesul de predare să transmită elevilor capacitatea de a analiza, evalua și reflecta asupra informațiilor pentru a ajunge la o judecată sau decizie bine fundamentată.
„Când vorbim despre drepturile copilului, vorbim implicit despre educație și accesul real la educație. Dar educația nu trebuie să fie doar pe hârtie, trebuie să fie de calitate, să le ofere copiilor instrumentele de care au nevoie pentru a deveni viitori adulți care să poată să aducă valoare și să își atingă potențialul.
În ziua de astăzi, navigăm constant printr-o abundență de informații, multe dintre ele provenind din mediul online. Este esențial ca, încă de la vârste fragede, copiii să fie ghidați în dezvoltarea gândirii critice – o capacitate prezentă încă de la primul lor «De ce?», dar care, fără sprijin constant, riscă să se estompeze.
Evenimentul ”Reformarea educației prin gândire critică – fundament pentru consolidarea democrației” pe care l-am organizat împreună cu doamna Dana Deac, președintele Asociației EduCOD, în cadrul Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din Senatul României a oferit prilejul unui dialog profund despre importanța gândirii critice ce trebuie să devină o atitudine, un mod de a trăi și nu doar o materie în curriculumul copiilor.
Pentru a ajunge la acest deziderat, copiii și profesorii au nevoie de instrumente concrete pe care să le folosească în dezvoltarea acestei competențe esențiale, acestei atitudini: gândirea critică. În cadrul evenimentului am ascultat perspectivele tuturor actorilor implicați – decidenți, profesori, elevi, studenți. Însă nu ne-am oprit doar la discuții: participanții au avut ocazia să descopere un instrument valoros pentru dascăli – „Ghidul de gândire critică pentru profesori”. a precizat senatoarea USR, Adelina Dobra.
Ghidul îl puteți accesa AICI
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media