ortooxacell kiss2022.gif Flax

A crescut cu 96 de teste zilnice capacitatea de testare pentru coronavirus a Spitalului Județean Târgoviște

COMUNICAT DE PRESĂ

Investiții importante la SJUT

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte (SJUT), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, a finalizat, în această săptămână, două proiecte extrem de importante:

 

  1. Achiziţia unui aparat de testare moleculară real-time PCR, cu o capacitate zilnică de 96 de teste pentru depistarea COVID-19. În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte dispune de o echipă de 15 specialişti – medici, chimişti, biochimişti şi biologi, care lucrează, în două ture, pentru efectuarea testelor COVID-19.

 

  1. Schimbarea instalaţiei de încălzire în toate pavilioanele din locaţia centrală, precum şi la Secţia Psihiatrie Cronici Adulţi Gura Ocniţei.

 

Au fost montate şi puse în funcţiune şapte centrale termice – la Oncologie, Anatomie Patologică, Paliative, Administrativ şi Laboratorul de Medicină Nucleară, precum şi cinci cazane pentru apă caldă menajeră – la Gura Ocniţei şi în sediul central din Târgovişte.

De asemenea, a fost înlocuită instalaţia de apă caldă şi agent termic, care conţine: pompe de circulare-recirculare agent termic şi apă caldă menajeră, tablou electric forţă şi automatizare, butelie de egalizare, staţie de dedurizare şi sistem de automatizare centrale termice.

Ca urmare a acestei investiţii, realizată din fonduri proprii, prin sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte îşi reduce cheltuielile şi, totodată, scapă de frecventele avarii care apăreau în special în perioada de iarnă, iar pacienţii vor beneficia de mai mult confort.

 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița,                    Managerul SJUT,

  1. jr. Alexandru Oprea                                                              dr. Claudiu Dumitrescu
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media