kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Cum își promovează bulgarii țara. Vizită la proiecte informative realizate cu bani europeni în țara vecină (galerie foto)

Banii europeni par a fi salvarea multor state europene, atunci când vine vorba de investiții, indiferent de domeniul despre care vorbim.

Zilele acestea, am fost invitată, în Bulgaria, alături de un alt coleg din presa dâmbovițeană, de către reprezentanții unui proiect european, al cărui scop este atragerea investitorilor în orașele Kavarna, Shabla și Balchik, să descoperim, pe parcursul a câteva zile de vizite la obiectivele incluse în proiect, ce are frumos de oferit această localitate, situată la Marea Neagră în regiunea Dobrudja.

Proiectul, cu titlul „Kavarna, atraktive place for investment”, este finanțat prin Programul Operațional Regional, în sectorul pescuit, 2007-2013, iar vizitele din aceste zile fac parte dintr-un tur demonstrativ pentru mai mulți jurnaliști. Este vorba despre jurnaliști din Bulgaria, un jurnalist din Italia și doi jurnaliști din România, statele implicate în proiect, alături de Turcia.

Astăzi, turul demonstrativ a debutat cu o vizită în municipiul Shabla, unde am văzut, în satul Durankulak, situat la doar 6 kilometri de granița cu România, o mică parte din istoria acestei regiuni, necropolele de pe una dintre cele două peninsule situate pe apă, și un centru de informare turistică, realizat cu bani europeni.

Zona istorică datează din perioada neolitică, iar astăzi turiștii pot vedea urmele locuințelor din celor care s-au așezat acolo în urmă cu 5200 de ani, î.H.

Vizita a continuat cu Shabla’s lighthouse, cel mai înalt și cel mai vechi far de pe coasta bulgară. Cu o înălțime de 32 de metri, farul se înalță impunător lângă malul mării, însă, pentru că este o zonă predispusă cutremurelor, așa cum am aflat, trebuie să fii curajos să urcă până în vârful farului șubrezit de vreme.

După far, am poposit și la Centrul Verde de Educație-Shabla, unul din cele 50 de obiective turistice  din Dobrogea, așa cum scrie, inclusiv în limba română, pe plăcuța de la intrare.

Centrul a fost, inițial, o școală, recondiționată apoi și transformată într/un centru pentru activități educative și culturale.

A urmat apoi o scurtă prezentare video a celor trei orașe bulgărești, Kavarna, Shabla și Balchik, cu ceea ce au ele mai bun de oferit, de la resursele naturale, până la obiceiuri și tradiții.

Prima zi a turului informativ s-a încheiat cu un program artistic oferit de câteva doamne vârstnice din Shabla, (vezi AICI video) îmbrăcate în costume tradiționale, care ne-au primit într-un centru pe care l-au transformat în a doua lor casă, în care se întâlnesc în timpul lor liber să croșeteze, să toarcă lână, să depene amintiri și să cânte. Ne-au cântat și nouă, așa cum veți vedea într-un mic material video, și ne-au oferit să gustăm din pâinea coaptă de ele.

Vom continua în zilele următoare să vă ținem la curent cu ceea ce vom vedea în cele trei zone din țara noastră vecină și, chiar dacă până acum nu am văzut decât o mică parte din ceea ce vor să ne arate bulgarii, cu siguranță că avem ceva de învățat de la ei și este vorba despre ceva la care noi nu stăm prea bine: să ne vindem  ”marfa”, cum spune o vorbă din popor.

Mai multe, însă, vom povesti în zilele următoare.

Scurtă prezentare a orașului Kavarna

Kavarna, orasul numit in ultimii ani Capitala rock a Bulgariei, se afla la 210 km distanta de Bucuresti si la 30 km de Albena.
Cu o populatie de 12.000 de locuitori, orasul prezinta interes pentru turisti nu numai pentru plaja de la malul Marii Negre, dar si pentru obiectivele istorice de o vechime impresionanta.
In apropiere de Kavarna, la 12 km, se afla capul Kaliakra cu cetatea antica Tirisis. Legendele spun ca acesta era locul unde regele macedonean Lisimach ascundea comorile.
Asezarea, intemeiata de traci, a intrat sub influenta grecilor, apoi sub influenta romana. S-a constituit apoi ca o puternica cetate bulgara. Au urmat invaziile tatarilor. Asezarea a fost reconstruita si a devenit o asezare independenta numita Karvounska Hora. Dupa intemeierea statului bulgar si-a schimbat in cateva randuri numele : Karvuna, Karbona, Karnava si a primit intr-un final numele pe care il are si astazi, Kavarna. Din 1393 intra sub influenta turceasca pina in 1878. In luptele de eliberare de sub turci orasul este asediat si distrus. Este reconstruit si se dezvolta ca un centru agricol si asezare pescareasca.

Orasul Kavarna, este astazi gazda Festivalului de Rock KAVARNA ROCK FEST. Primarul Tsonev a orientat orasul in aceasta directie a muzicii rock infiintand festivalul. Pe cladirile orasului sunt pictati monstri sacri ai rock-ului si in oras au ajuns trupe celebre cum ar fi Scorpions, Deep Purple, Motorhead.

DSC08137_600x450 DSC08145_600x450 DSC08151_600x450 DSC08152_600x450 DSC08156_600x450 DSC08165_600x450 DSC08169_600x450 DSC08170_600x450 DSC08173_600x450 DSC08175_600x450 DSC08177_600x450 DSC08178_600x450 DSC08180_600x450

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media