VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Caprovarzismul fiscal

   Dintr-o perspectivă optimistă, ar trebui să tragem nădejde că, de pildă, în chestiunea schimbării constituției, actuala coaliție nu va avea opinii atât de contrare, așa cum se întâmplă, în aceste zile, în domeniul politicii fiscale. Mai ales că – dacă avem în vedere cine va decide cu adevărat în chestiuni constituționale – am putea … Citește mai mult

Românii cu probleme financiare vor putea să amâne cu până la 9 luni plata ratelor

Amânări la plata ratelor, diferențe de salarizare, sprijin financiar pentru pensionarii cu pensii sub 2000 de lei au fost anunțate în această seară, de către premierul Nicolae Ciucă. Măsurile vor intra în vigoare de la 1 iulie. „Coaliția de guvernare a decis, astăzi, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice Sprijin pentru România, … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Elevii și absolvenții liceelor partenere Arctic vor putea lucra în companie pe perioada verii

Arctic își dezvoltă strategia privind învățământul dual:  joburi pe timpul verii în companie și programe de dezvoltare personală București, 23 mai 2022 – Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, își extinde strategia de implicare în învățământul dual, prin introducerea unor noi activități dedicate pregătirii tinerilor. Astfel, elevii și absolvenții liceelor partenere din județul Dâmbovița … Citește mai mult

Deputatul Daniel Blaga denunță un val de sute de angajări în Ministerul Investițiilor

Numărul posturilor din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va creşte cu 30 la sută, pentru gestionarea celor 96 de miliarde de euro fonduri europene, a anunţat, luni, ministrul de resort, Marcel Boloş, la încheierea ședinței de guvern, informează Agerpres. În acest context deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga consideră că este vorbă, de fapt, … Citește mai mult

Vești uriașe pentru Doicești. Un reactor nuclear mic va fi construit în locul Termocentralei

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunţat luni locul unde va fi construită prima centrală modulară de mici dimensiuni din lume de către americanii de la NuScale. „Astăzi, mai mult ca oricând, se dovedeşte că energia înseamnă securitate. Ne angajăm să ne respectăm promisiunea de a sprijini România în vederea obţinerii independenţei energetice, precum şi pe cea … Citește mai mult

Liberalii vor să-i convingă pe dâmbovițeni să cumpere de la producătorii locali

COMUNICAT DE PRESĂ Merele de Voinești, trufandalele din Băleni și Cartierul Matei Voievod, cartoful și varza de Lungulețu ne reamintesc de aromele copilărie, de gustul de acasă. În varietatea de produse și mărci din piață, mânați de agitația cotidiană , uităm uneori să apreciem calitatea și gustul autentic. Ne umplem cărucioarele cu produse din import, … Citește mai mult

Cum va fi vremea săptămâna aceasta? Maximele ajung și la 32 de grade Celsius!

Săptămâna aceasta valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, dar și ușor mai ridicate în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal … Citește mai mult

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (XLVII)

Cum s-ar putea explica transa emoțională, creativă, acaparatoare, în care este prins un scriitor aflat în plină inspirație? De unde vin soluțiile neașteptat găsite, trăirile, rezistența chiar fizică într-un timp destul de îndelungat, ore multe, poate până și-n jur de zece ore de scris continuu. Înseamnă că fericitul chinuit urmărește ceva, cu sufletul la gură, … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Despre dictatorii sau despoții ridicoli de azi

Nimic despre Putin… Acolo e cu greață, silă, scârbă etc. Vă povestesc, în următoarele câteva săptămâni, despre alți despoți ridicoli și despre cele mai ciudate, caraghioase și controversate fapte și gesturi făcute de „liderii autoritari” ai lumii în care trăim. Adică, de azi… S-a făcut un fel de numărătoare, se zice că ar fi peste … Citește mai mult

ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Străinul

   Cunosc o țară în care, mai întotdeauna, străinul e de vină pentru necazurile ei. O țară care crede că neamțul n-are umor, franțuzul e cam nespălat, americanul – un tolomac, englezul – spion, italianul – un tranca-fleanca, canadianul se dă toată ziua cu târtița pe gheață ș.a.m.d. Totuși, țării de care vorbesc îi merge mai … Citește mai mult

Accident feroviar la Gulia! Un autoturism a fost acroșat de tren!

Accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Gulia-Samurcași, sens București. Trenul InterRegio Craiova-Bucuresti a acrosat un autoturism. Pasagerii din autoturism s-au autoevacuat inainte de producerea impactului. După verificările efectuate de către echipajul de pompieri, inclusiv a pasagerilor din tren, nu au fost identificate victime. Traficul feroviar a fost reluat în jurul orelor … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Deriva

Copia Carbon, de Sebastian Sifft, Editura Humanitas    Anumite cuvinte pot desena firesc forme și mișcări despre căderile unor vieți, despre derivele unor corpuri prinse în ele care își arată și își fac cunoscute aceste răspândiri propuse de ele, aceste desfășurări ale lor care se pot impune și așeza mai departe ca fiind completări, ca niște … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Trenuri și căi

Peisaje felurite se înșiruie amețitor prin fața ochilor, pe fundalul unui sunet ritmic atât de familiar. Există o singură cale, tot înainte, de-a lungul șinelor care știm exact unde ne duc. Dar oare mergem cu adevărat înainte sau ne pierdem în gânduri despre cum era înainte? Cunoaștem destinația, dar oare ne cunoaștem calea?    Suntem pasageri, … Citește mai mult

A trecut în neființă profesorul Mihai Timuș, medicul Arhiepiscopului și Mitropolitului Târgoviștei

Cu regret vă anunțăm trecerea în neființă a Profesorului și Doctorului Mihai Timuș, fiul Academicianului Timuș. Îndrăgit și respectat de mulți dâmbovițeni, profesorul a vegheat mulți ani la sănătatea Arhiepiscopului și Mitropolitului Târgoviștei, Părintele Nifon și-a salvat multe vieți. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Mitropolie din … Citește mai mult

Concordia domină meciul tur în barajul cu Chindia și câștigă! Meciul decisiv se joacă pe Ilie Oană

Chindia pierde prima manșă a barajului de menținere în Liga 1, disputată la Chiajna, ilfovenii întorcând scorul după reușita lui Florea! Cel mai experimentat jucător al echipei noastre a deschis scorul în minutul 50, sigur, după ce mingea a lovit bara, moment în care situația părea favorabilă pentru Chindia. 7 minute mai târziu, Șerban A … Citește mai mult

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Mai e cineva „șanticler”?

De câte ori am ocazia, revin, doamnelor şi domnilor, la lucrarea ”Bucureştii de altădată” a lui Constantin Bacalbaşa, uneori doar pentru o lectură, alteori pentru a cita, fiindcă opera acestui ziarist*), memorialist, dar și om politic, zugrăvește unul dintre cele mai amănunțite, mai interesante și mai pline de culoare tablouri ale vieții bucureștene. Sursa caricaturii: https://koze.mu/reagir/uncut/julie-clerc-chantecler/   … Citește mai mult

În clădirea Institutului de Proiectare Dâmbovița crește un pom. Ce spun foștii angajați despre starea clădirii

Astăzi, 20 mai a.c. a avut loc întâlnirea foștilor angajați ai Institutului Județean de Proiectare Dâmbovița. Inginerii, arhitecții și alți angajați ai Institutului se întâlnesc anual pentru a-și face „recensământul” după cum spun chiar unii dintre ei. Am stat astăzi printre oamenii care au proiectat mare parte dintre clădirile orașului și-am aflat care sunt cele … Citește mai mult

Peste 27 000 de dâmbovițeni vor primi vouchere pentru alimente în cadrul proiectului „Sprijin pentru România”

În cadrul Proiectului guvernamental „Sprijin pentru România” peste 27 000 de dâmbovițeni vor beneficia de Vouchere în valoare de 50 de euro, bani pe care îi pot folosi pentru a achiziționa alimente de bază sau o masă caldă. Conform Prefectului Claudia Gilia, au fost semnate contractele pentru emiterea cardurilor, carduri ce vor fi distribuite către … Citește mai mult

Aproape 800 de locuri de muncă disponibile la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

cardul-profesional-european-va-inlocui-cv-ul-si-cartea-de-somaj-142591

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, a organizat astăzi 20 mai, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul s-a desfăşurat în Târgovişte începând cu  ora 10.00  la  Clubul Studenţilor. După centralizarea datelor, rezultă că au fost prezenţi  76 de agenţi economici cu o ofertă de 787 de … Citește mai mult

Ai avut un accident și ai nevoie de mașină la schimb până o repari pe a ta? APRCA îți sare în ajutor

Trebuie să recunoaștem că suntem dependenți de mașinile noastre. Ne ajută să ne deplasăm, să ne facem treburile mult mai eficient și, chiar dacă uneori suntem implicați în accidente rutiere fără să fie vina noastră, tot nu putem renunța la ele. Conform legislației RCA, persoanele păgubite au dreptul să primească o mașină la schimb pe … Citește mai mult

Conducerea Facultății de Economie din cadrul ASE București și-a promovat oferta educațională la Colegiul „Ion Ghica” din Târgoviște

Oaspeți de seamă în această săptămână, la Colegiul Național Economic „Ion Ghica” din Târgoviște. Elevii instituției de învățământ dâmbovițene au avut oportunitatea de a afla, chiar de la sursă, detalii despre cum pot deveni cursanți ai Facultății de Economie din cadrul ASE București, una dintre cele mai performante și cunoscute universități din România. Profesori din … Citește mai mult

Parcurs excelent al lui Adrian Neagoe la Master Chef! „Nu trebuie să ajungi primul ca să câștigi!”

Adrian a ajuns mult mai departe decât considera atunci când s-a înscris la Master Chef! Tânărul târgoviștean, stabilit în Pucioasa se consideră un câștigător, chiar dacă a obținut doar locul 6. Când vorbim de „doar” o facem doar în perspectiva câștigătorului, pentru că acel loc 6 e unul onorabil și ne face să fim mândri … Citește mai mult

TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Societatea industrială și viitorul ei

   Societatea industrială și viitorul ei  încep cu afirmația lui Kaczynski: „ Revoluția industrială și consecințele ei au fost un dezastru pentru rasa umană”. El scrie că tehnologia a avut un efect destabilizator asupra societății, a făcut viața neîmplinită și a provocat suferințe psihologice pe scară largă. Kaczynski susține că majoritatea oamenilor își petrec timpul angajați … Citește mai mult