Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Colegii lui Teo fac un Târg de Halloween pentru a-l ajuta să lupte cu leucemia

Elevii Colegiului Național Constantin Carabella din Târgoviște, sub coordonarea profesorului Consilier Educativ, Lixandru Emilia Elena, organizează luni, 31 octombrie 2022, începând cu ora 15:30, un Târg de Halloween. Pe lângă celebrarea acestei sărbători într-un mod productiv și educativ, Târgul are ca scop și strângerea de fonduri în sprijinului lui Teodor Stan, un elev al Colegiului … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: S-au finalizat lucrările la pasajul din zona Pavcom

Astăzi, în ultima zi de octombrie, primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a anunțat reluarea circulației fără restricții pe pasajul care trece peste calea ferată de pe DN 72, respectiv pasajul din zona Pavom. Aceste lucrări de reabilitare au inclus consolidarea structurii pasajului, refacerea integrală a căii de rulare, reconstrucția trotuarelor și parapetelor, refacerea sistemului … Citește mai mult

O șoferiță a fost rănită într-un accident pe DN 7

Astăzi, 31 octombrie a.c., în jurul orei 8:00, polițiștii dâmbovițeni au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut pe Drumul Național 7, la intersecția dintre localitățile Tărtășești și Ciocănești. Impactul a avut loc între două autoturisme la volanul cărora se aflau o femeie în vârstă de 37 de ani și respectiv un bărbat în vârstă … Citește mai mult

METEO: Ultima zi de octombrie vine ce cer noros și temperaturi ridicate

Ultima zi a lunii octombrie le aduce dâmbovițenilor un cer parțial noros, însă șansele de precipitații sunt minime. În plus, deși dimineață părea greu de crezut, termometrele vor arăta astăzi o maximă de 22 °C. Se menține diferența mare de temperatură, iar pe timpul nopții mercurul din termometre va indica o minimă de 9 °C. … Citește mai mult

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (LXVIII)

O satisfacție despre care s-ar putea spune că-i cinică – deși alte voci ar zice că, dimpotrivă, e foarte umană -, una care aparține romancierului ,este aceea de a pătrunde în interioritatea personajului cu scopul de a o face publică. De fapt, el urmărește să găsească în personaj acel punct abisal, ascuns, al fragilității sale … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…    Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?    „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest … Citește mai mult

INTERVIUL DE OCTOMBRIE – Gabriel ENACHE – Ochi în ochi… interviul de octombrie, cu Diana Iepure…

Despre căldură, despre modurile ei de așezare în cuvinte, în cuvintele poeziei care coboară firesc în toate modurile de scriere și în toate aceste așteptări ale lor Diana, Unu: Ai o deosebită desfășurare de empatie și de exuberanță în fiecare apariție a ta, în aproape oricare mod în care te lași dominată de vizibilitate și … Citește mai mult

Carmen Holban: „Biserica Ortodoxă Română face parte din temelia acestui neam”

Deputatul carmen Holban a fost unul din pelerinii care s-au închinat, duminică, în sfântul altar al Mănăstirii Viforâta, cu ocazia resfințirii acesteia. „Pace, unitate și reconciliere! Acesta este mesajul transmis astăzi, la Viforâta, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon în timpul slujbei de sfințire a bisericii mănăstirii peste care au trecut mai bine de … Citește mai mult

Radu Popa: „Rugăciunea înseamnă solidaritate”

Prezent la la ceremoniile organizate la Mănăstirea Viforâta cu ocazia resfințirii bisericii cu hramurile  Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, deputatul Radu Popa a transmis un mesaj de speranță atât celor prezenți, cât și tuturor credincioșilor. „La invitația Înaltpreasfinției Sale, Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, împreună cu Corneliu Stefan, președintele PSD DB și … Citește mai mult

Sute de oameni au stat la coadă pentru a se putea închina în Sfântul Altar al Mănăstirii Viforâta

Sute de pelerini au luat parte duminică la ceremoniile organizate la Mănăstirea Viforâta cu ocazia resfințirii bisericii cu hramurile  Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.  Slujba de resfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Resfințirea bisericii mânăstirii a avut loc după ce, în ultimii șapte ani, s-au întreprins importante lucrări de … Citește mai mult

SĂNĂTATE PE CĂRĂRI MONTANE

   În perioada 23-26 octombrie 2022, Asociaţia Chindia Jurasic Park a coordonat derularea proiectului „SĂNĂTATE PE CĂRĂRI MONTANE”, proiect cofinanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și integrat în cadrul Anului European al Tineretului.     Cei 40 de tineri, din mai multe județe ale țării, au profitat atât de ospitalitatea gazdelor de  la … Citește mai mult

DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – Cordial

Motto: „Ne-am despărţit urându-ne, reciproc, sănătate şi succes…” (Liviu Antonesei, Timpul, 8/2009, p. 24)…       Ne-am despărţit urându-ne de bine. Ne-am despărţit urându-ne, cu drag, prosperitate şi confort. Ne-am despărţit urându-ne o viaţă-n culori trandafirii, o vie en rose, – în timp ce   unu-i fredona, în demişoaptă, faimoasa melodie celuilalt. Ne-am despărţit urându-ne, ca-n … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Reduta

Poesis internațional, revistă de(spre) artă&film&literatură    Poezia rămâne în continuare în această imagine, în aceste (ne)așezări pe care le menține și pe care le plimbă un plaur, o insulă însăilată de anumite momente și stări ale lor, o insulă care își mișcă silueta și alcătuirea întreagă tot timpul oferind o continuă și mereu diferită vizibilitate în … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Toate la Timpul lor

   Mulți s-au întrebat, de-a lungul veacurilor, ce este timpul și au încercat să-l explice, să-i atribuie un sens, să-l organizeze, să-l măsoare în fel și chip și chiar și-au dorit să poată călători prin el dincolo de curgerea lui firească. Indiferent de abordare și oricât de departe am fi ajuns cu măsurătorile, timpul încă poartă, … Citește mai mult

Chindia continuă seria pozitivă și obține o remiză cu Botoșani. VAR – ul nu acordă târgoviștenilor penalty, deși există contact

  Chindia obține o remiză în meciul cu Botoșani, fiecare echipă înscriind câte două goluri.   Reprizele au fost împărțite în mod egal atunci când vorbim de reușite, Popadiuc marcând rapid, după o eroare a lui Pap, care a degajat în piciorul acestuia în minutul 3, mingea intrând cu șansă în poartă.   Moldovenii au … Citește mai mult

TĂTĂRANI: Au ars 15 hectare de vegetație uscată

Astăzi, 29 octombrie a.c., 12 pompieri dâmbovițeni s-au luptat ore bune cu flăcările în localitatea Priboiu din comuna Tătărani. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta pe aproximativ 15 hectare de vegetație uscată. Din nefericire, munca pompierilor a fost extrem de grea deoarece flăcările se manifestau la o zonă foarte greu accesibilă. Aceștia au fost nevoiți … Citește mai mult

Târg Tradițional de Sf Mihail și Gavril, la Târgoviște

Toamna aduce la Târgoviște nu numai un colorit de nuanțe, dar și o paletă largă de arome tradiționale, special alese pentru deliciul dâmbovițenilor. Aceștia sunt invitați să se bucure de ele în perioada 4-6 noiembrie, când centrul de evenimente BOEMA organizează Târgul Tradițional de Sf. Mihail și Gavril. El va avea loc pe Platoul Sălii … Citește mai mult

Dâmbovițenii rămân fără medicamente esențiale pentru că sunt „prea ieftine”

Tot mai mulți dâmbovițeni descoperă cu groază că medicamentele de care au atâta nevoie dispar din farmacii. Fie se găsesc foarte greu, fie sunt scoase definitiv din piață. Există înlocuitoare, însă acestea sunt mult mai scumpe, iar uneori nu se compensează. Mulți dintre cei care suferă de boli oncologice sau endocrinologice, rămân fără medicamentele de … Citește mai mult

Mergeți la film! „Capra cu trei iezi” a ajuns la Târgoviște

Filmul românesc avându-i în rolurile principale pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi, premiat la TIFF cu Premiul Publicului, rulează în cinematografe din 28 octombrie, dată la care regizorul Victor Canache a dorit să fie acasă, la Târgoviște, pentru lansarea oficială. „Sunt entuziasmat și emoționat să fiu aici. Iubesc locul acesta, este cinematograful meu de suflet. … Citește mai mult

Trei autoturisme implicate într-un accident la Nisipuri

Astăzi, 29 octombrie a.c., în jurul orei 11:00, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier petrecut la Nisipuri. La fața locului, pompierii au identificat trei autoturisme implicate în accident. Echipajele medicale sosite la fața locului au acordat îngrijiri medicale unei persoane rănite în urma impactului. Aceasta a fost găsită conștientă, … Citește mai mult

LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – E toamnă și-n sufletul meu

Da, e toamnă pretutindeni, o toamnă-vară pe care o simțim toți și chiar ne bucurăm de păsuirea ce o primim de la iarnă. În condițiile precare ce ni le oferă guvernul nostru, numai Dumnezeu se îngrijește de multele neputințe și nevoi.    Dar nu vreau să fac o jelanie din aceste situații predominante, ce tind … Citește mai mult

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Reamintiri…

Cum am scris această carte… Acesta este adevărul: nu eu am scris această carte. Ea a fost scrisă de interlocutorii mei. Mai bine spus, vorbită, povestită. Eu doar i-am provocat. Acest volum, rezultat al mărturiilor, este, păstrând proporţiile – o viaţă din vieţi paralele. Pretenţioasă afirmaţie? Nu ştiu. Am încercat să măsor timpul în cuvinte, … Citește mai mult

DILEME – Aura Ciobotaru – Teoria relativității în evenimentele existenței noastre (2)

   Există și situații în care orice am face, tot ar fi in zadar. Este atunci când urcăm, de o întreagă viață, acea bucată de piatră, prea grea, până în vârful muntelui, prea înalt ca să putem ajunge vreodată sus, nici chiar dacă timpul ar fi nesfârșit. Este același drum pe care îl coborâm până … Citește mai mult

Ploiești Shopping City sărbătorește aniversarea de 10 ani cu expoziția House of the Dragon

Ploiești, 28 octombrie 2022 – La 10 ani de la deschidere, Ploiești Shopping City, în parteneriat cu HBO Max, le pregătește fanilor serialului „House of the Dragon”, prequel-ul faimosului Game of Thrones, o surpriză impresionantă. În perioada 29 octombrie – 7 noiembrie, aceștia vor avea ocazia să admire craniul dragonului Balerion, în exclusivitate, chiar în … Citește mai mult