Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

BOX: Cătălin Cristea, învins în primul tur la Campionatul European

Dâmbovițeanul Cătălin Cristea nu a putut opune prea multă rezistență la Campionatul European de Box, găzduit în aceste zile de localitatea Harkov (Ucraina). Triplul campion național al Clubului Sportiv Municipal Târgoviște și-a încheiat rapid aventura la categoria 91 de kilograme. Aflat la prima participare la Europene, Cristea a cedat încă din primul tur la puternica … Citește mai mult

Duel cu “lupii” ! Dentaș Tărtășești, ciocnire cu Petrolul Ploiești în barajul de promovare al Ligii a 3-a

  Fotbalul din sudul județului va atinge cote maxime în următoarea săptămână. Dentaș Tărtășești, campioana Dâmboviței, va avea parte de două meciuri infernale, în cadrul barajului de promovare pentru Liga a 3-a. Adversarul cu care se ciocnește este Petrolul Ploiești, campioana Prahovei, dar și una dintre formațiile cu tradiție din fotbalului românesc. Primul duel dintre … Citește mai mult

VOLEI: CSM Târgoviște, întâlnire cu Levski Sofia în 16-imile Challenge Cup

  Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște și-a aflat în această săptămână adversarul din 16-imile Challenge Cup. Formația antrenată de Guillermo Hernadez va înfrunta în această fază a întrecerii pe VC Levski Sofia, una dintre formațiile tari ale Bulgariei. Levski se caracterizează ca fiind o formație cu  palmares bogat în țara vecină, … Citește mai mult

FOTBAL: Flacăra Moreni reia antrenamentele pe 17 iulie

  Apele s-au liniștit considerabil  la Flacăra Moreni. Antrenorul Gabriel Paraschiv a decis să continue aventura pe banca tehnică a “lupilor” și în noul sezon. După un parcurs mai mult decât bun în ultimul campionat, “Pară” a început să traseze strategia pentru noua ediție a Ligii a 3-a, după ultima ședință avută cu reprezentații autorităților … Citește mai mult

FOTBAL: FC Aninoasa s-a despărțit de șase jucători

  foto: Cătălin Huțușoru FC Aninoasa și-a luat la revedere de la mai mulți jucători în această vară. În ultimele două săptămâni numai puțin de șase fotbaliști au decis să părăsească divizionara C dâmbovițeană. Dintre jucătorii care au ales să urmeze alte direcții au fost Bărboiu (portar), A. Ștefan (fundaș), Huțușoru, Neacșu (mijlocași), Ene și … Citește mai mult

Karate: Andreea Prodan, medaliată cu aur la Cupa Saishin

  Karateka Clubului Sportiv Târgoviște și-au îndeplinit cu brio obiectivele la Cupa Saishin, găzduită de Sala Polivalentă “Traian”, din Râmnicu Vâlcea, la sfârșitul săptămânii trecute. Sportivii dâmbovițeni au obținut un total de opt medalii la competiția de interstiluri și au lăsat o impresie frumoasă pe suprafața de tatami. Singura sportivă de la CS Târgoviște care … Citește mai mult

A semnat pe un sezon! Tiberiu Calofir va juca la FCM Alexandria

  Tiberiu Calofir (23 ani) și-a găsit rapede un nou angajament după despărțirea de FC Aninoasa. Atacantul originar din Cornești va evolua în viitoare stagiune a Ligii a 3-a la FCM Alexandria, echipă antrenată de dâmbovițeanul Romulus Ciobanu. Calofir a semnat cu gruparea teleormăneană un contract ce se va  întinde pe o perioadă de un … Citește mai mult

Despărțirea de Dinamo e tot mai aproape! Daniel Popa nu mai intră în vederile lui Cosmin Contra

  Aventura lui Daniel Popa l-a Dinamo București s-ar putea încheia în această vară. Atacantul dâmbovițean pare a nu mai intra în vederile antrenorului Cosmin Contra, după ce gruparea din capitală negociază transferul lui Jeremy Bokila. Dacă Dinamo va renunța la jucătorul de 22 de ani, atunci acesta va fi nevoit să se reorienteze rapid … Citește mai mult

LUPTE: Antonio Coman, medaliat cu bronz la Campionatul Național pentru cadeți

  Luptătorul dâmbovițean Antonio Coman a terminat pe podium la Campionatul Național destinat cadeților. Speranța Clubului Sportiv Școlar Târgoviște a avut parte de un parcurs  bun la concursul desfășurat la Botoșani, iar la final și-a adjudecat medalia de bronz, la categoria 100 de kilograme. În disputa pentru locul 3, Coman a învins un sportiv de … Citește mai mult

Fotbal feminin. Andreea Părăluță, o nouă selecție în prima reprezentativă a României

Dâmbovițeanca Andreea Părăluță a bifat o nouă selecție în echipa națională de fotbal feminin a României. Prima reprezentativă a țării a susținut la sfârșitul săptămânii trecute un meci amical în compania Scoției, pe care l-a pierdut cu scorul de 0-2. În disputa de la Falkirk, Părăluță a fost titulara postului de portar, iar pe durata … Citește mai mult

Vară fierbinte pentru echipa de baschet! CSM Târgoviște se află pe un butoi de pulbere

Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște se află pe un butoi de pulbere! Vara se afișează extrem de fierbinte în rândul grupării dâmbovițene, iar viitorul acesteia este tot mai sumbru. Oficialii echipei nu cunosc nici ei în momentul de față  în ce direcție va merge fosta campioană a României, atâta timp cât … Citește mai mult

Un nou transfer la CSM Târgoviște! Lousi Sousa Ziegler a ajuns sub comanda lui Guillermo Hernandez

  Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște continuă campania de întărire a lotului pentru noul sezon competițional. Gruparea dâmbovițeană a achiziționat-o după o serie de negocieri pe brazilianca Lousi Sousa Ziegler, jucătoare ce are 30 de ani și evoluează pe postul de outside hitter. Aceasta a venit lângă Turnul Chindiei de la … Citește mai mult

TENIS: Radu Papoe, eliminat în semifinale la Mamaia IDU Junior Championship

  Radu Papoe a ratat accesul în finala turneului de simplu Mamaia IDU Junior Championship, un concurs internațional găzduit de localitatea constănțeană în această săptămână. Sportivul de la CS Târgoviște s-a oprit în semifinale, fiind învins de Gabriel Nini, în trei seturi, 4-6, 7-5, 6-4. Dâmbovițeanul a arătat perfect până la disputa din penultimul act. … Citește mai mult

Cei mai speciali sportivi dâmboviţeni s-au întors cu medalii de la Jocurile Naționale Special Olympics 2017

În perioada 2-5 iunie, în județul Maramureș, la Baia Mare, s-au desfășurat Jocurile Naționale Special Olympics 2017, cel mai mare eveniment sportiv din țară dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale. Competiția a fost organizată de Fundația Special Olympics România, în parteneriat cu Fundația Hope and Homes for Children România și Consiliul Județean Maramureș, cu sprijinul Primăriei … Citește mai mult

Se destramă haita de “lupi”! Flacăra Moreni va pierde trei jucători importanți

Vara se anunță destul de fierbinte la Flacăra Moreni. Cum bugetul echipei pentru noul sezon nu este unul prea încântător mai mulți jucători importanți sunt deciși să-și i-a adio de la gruparea de pe malul Cricovului. Primii jucători care vizează să se despartă de formația galben-albastră sunt Iulian Tronaru (fundaș) și Edi Guță (mijlocaș). Ambii … Citește mai mult

A rămas fără golgheter! FC Aninoasa s-a despărțit de Calofir

  FC Aninoasa  anunță încheierea colaborării cu Tiberiu Calofir. Începând de astăzi, atacantul nu mai face parte din lotul antrenat de Cristian Bălașa după ce clubul nostru și jucătorul au decis de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Calofir a fost unul dintre jucătorii  exponențiali ai Aninoasei în ultimul sezon. Acesta a evoluat în toate meciurile … Citește mai mult

Roș-albaștrii reiau antrenamentele pe 21 iunie! Vacanță scurtă pentru pentru fotbaliștii Chindiei Târgoviște

  Fotbaliștii Chindiei Târgoviște au parte în această perioadă de o binemeritată vacanță. După meciul cu UTA Arad (2-2), susținut în deplasare, antrenorul Nicu Croitoru a dat liber jucătorilor până pe 21 iunie, zi în care va avea loc reunirea lotului pentru noul sezon. Conducerea clubului de lângă Turnul Chindiei va stabili în perioada următoare … Citește mai mult

Un antrenor fericit! Eliodor Voica, campion cu Dinamo la handbal masculin

Antrenorul morenar Eliodor Voica și-a trecut în palmares un nou titlul de campion al României. Dinamo București, echipa pe care o antrenează, a devenit, din nou, campioana României la handbal masculin, așa cum a făcut-o și sezonul precedent. Gruparea alb-roșie a învins-o în finala campionatului pe CSM București, cu scorul general de 2-0. Dinamo s-a … Citește mai mult

„Cetatea Târgoviște 1396” – o nouă echipă de fotbal înființată în oraș

O nouă echipă de fotbal a fost înființată în orașul Târgoviște! Cetatea Târgoviște 1396 a luat ființă din dragostea nemărginită a unor tineri pentru fotbal și va fi afiliată la Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița, pornind la drum cel mai probabil din ultima ligă, a VI-a. Antrenorul-jucător Bogdan Marius: „Cetatea Târgoviște 1396 va fi echipa … Citește mai mult

Cea mai bună la județ! Dentaș Tărtășești, noua campioană a Dâmboviței

  Dentaș  Tărtășești este noua campioană a Dâmboviței! Formația antrenată de Marius Stănică a cucerit titlul județean după ce a dominat total ultima parte a campionatului. Într-o dispută aprigă cu Recolta Gura Șuții, Dentaș și-a arătat din plin superioritatea la ultima reprezentație a sezonului. Cum Recolta a fost umilită pe teren propriu de Gloria Cornești … Citește mai mult

FOTBAL: Chindia Târgoviște a remizat în ultima etapă a campionatului

Chindia Târgoviște a terminat neînvinsă ultima etapă a campionatului. În disputa cu UTA Arad, susținută la Șiria, dâmbovițenii au fost conduși în două rânduri de gazde, 1-0 și 2-1, dar cu o jumătate de oră înainte de finalul întâlnirii aceștia au restabilit echilibrul pe tabelă, în urma “dublei” semnate de Georgian Honciu. Mai mult de … Citește mai mult

Cea mai bună în competiția “sateliților”! Trofeul Ligii I, cucerit din nou de CSM Târgoviște II

CSM Târgoviște II a fost din nou de neoprit în Liga I! Echipa antrenată de Cătălin Tănase a câștigat pentru a doua oară consecutiv trofeul competiției dedicate formațiilor “satelit”. La fel ca stagiunea precedentă, CSM II și-a dovedit superioritatea la turneul final și a mărșăluit în fiecare meci jucat în Sala Sporturilor din Târgoviște, gazda … Citește mai mult

FOTBAL: Finala Cupei se joacă pe stadionul din Șotânga!

  Asociația Județeană Fotbal Dâmbovița a decis locul de desfășurare al  finalei Cupei României – faza județeană, ediția 2016-2017. Forul județean de fotbal a hotărât ca ultimul act al competiție KO să aibă loc pe stadionul “Alpan” din Șotânga, pe 17 iunie, de la ora 11,00. Echipele calificate în finală sunt Gloria Cornești și Unirea … Citește mai mult

BASCHET: CSM Târgoviște II, debut cu dreptul la turneul final al Ligii I dedicat “sateliților”

  CSM Târgoviște II a început pozitiv turneul final al Ligii I de baschet feminin, dedicat echipelor “satelit”. În primul joc al întrecerii, găzduite de Sala Sporturilor din Târgoviște, echipa lui Cătălin Tănase a obținut o victorie la limită, 55-54, în fața lui CSBT Alexandria II. Meciul dintre cele două formații s-a dovedit extrem de … Citește mai mult

Târgovistenii care aduc noi medalii României!

Sute de ore de antrenament, pasiune, dorință, sudoare, sacrificii…un tată și fii săi, trei băieți, tineri, în „vână”, ce duc mai departe tradiția, respectând cu sfințenie indicațiile și maniera de pregătire a tatălui și antrenorului lor! Au vitrina plină de trofee dar nu se opresc aici! Parcă acești oameni se hrănesc cu diplome, trofee, medalii! … Citește mai mult

Pleacă la o echipă din Norvegia! Alexandru Bărboiu nu face parte din lotul lui FC Aninoasa

  Colaborarea dintre FC Aninoasa și Alexandru Bărboiu a luat sfârșit. Goal-keeperul a decis să numai continue activitatea fotbalistică la echipa din vecinătatea Târgoviștei pentru a merge la Emblem II Alesund, formație din eșalonul 4 din Norvegia. După aproape trei sezoane și peste 70 de meciuri jucate, portarul de 29 ani s-a despărțit cu greu … Citește mai mult

Primul transfer al verii! Veronika Hroncekova a fost achiziționată de CSM Târgoviște

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște  a început campania de întărire a lotului de jucătoare pentru noul sezon competițional. Astăzi, clubul dâmbovițean a realizat primul transfer al verii. După o serie de negocieri intense, sub comanda lui Guillermo Hernandez a ajuns midlle blocker-ul Veronika Hroncekova, componentă a echipei naționale a Slovaciei. Noua … Citește mai mult

Duel cu Petrolul Ploiești! Misiune imposibilă pentru campioana Dâmboviței în barajul de promovare al Ligii a 3-a

  Federația Română de Fotbal a stabilit meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Sorții nu au fost prea blânzi cu reprezentanta județului Dâmboviței și i-au scos în cale un adversar teribil. Viitoarea campioană a județului nostru va înfrunta în baraj Petrolul Ploiești, campioana Prahovei și fostă campioană a României. Cu două etape … Citește mai mult

Echipa de minifotbal FC Târgoviște, în fruntea clasamentului dintr-un campionat scoțian

FC Târgoviște, echipa de minifotbal formată din târgovișteni ce reprezintă cu mândrie numele orașului nostru la mare distanță de casă, în Scoția! Totul a început în anul 2015, când câțiva tineri din Târgoviște care muncesc în Invernes, au pus bazele acestei echipe de minifotbal. În prezent, echipa evoluează în Inverness 6 Side Premier League, prima … Citește mai mult