Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Sorana Cîrstea debutează în forță la turneul de la Istanbul! Un meci de două seturi cu Rakhimova

Sorana Cîrstea debutează în forță la turneul de la Istanbul! Un meci de două seturi cu Rakhimova   Sorana arată că e în formă, locul din clasamentul WTA nefiind întâmplător, chiar dacă în cel actualizat ocupă poziția 30.   Târgovișteanca a debutat în turneul de la Istanbul, unde a trecut de rusoaica Rakhimova (95 WTA), … Citește mai mult

Chindia tot mai aproape de barajul de menținere în Liga 1…Botoșani ia 3 puncte la Ploiești

  Chindia pierde meciul cu Botoșani, disputat la Ploiești, fiind în continuare în zona de baraj pentru menținere în Liga 1. Chiar dacă au deschis scorul prin Chamed (’41), moldovenii au egalat înainte de pauză, prin Roman, urmând să întoarcă scorul în minutul 66, prin Papa. Băieții lui Emil Săndoi sunt în acest moment pe … Citește mai mult

Gică Fentă deschide scorul în meciul care duce Chindia în afara zonei de baraj

Chindia face un pas bun spre evitarea barajului de menținere în prima ligă, după victoria categorică în fața retrogradatei Academica Clinceni, care a avut în componență numai jucători tineri, mai puțin experimentați. Pentru echipa noastră au marcat Daniel Florea (’29), Șerban A (’33) și Passaglia (’90+1), primul menționat bucurându-se pentru frumoasa execuție, din fază fixă, … Citește mai mult

Box: Mihaela Radu s-a alăturat Lotului Național. Pugilista poate deveni Sportivul anului 2022 în Dâmbovița

La 33 de ani, Mihaela Radu este multiplă campioană națională la box și una dintre cele mai bune pugiliste din România. Proaspăt legitimată la CSM Târgoviște, Mihaela a fost convocată de Lotul Național pentru a participa la Campionatul Mondial de Box. Deși a mai fost convocată, sportiva abia anul acesta a decis să accepte invitația. … Citește mai mult

Chindia are o prestație modestă cu Dinamo, devenind astfel o candidată la retrogradare…Niciun gol marcat în playout

Chindia a întâlnit pe Dinamo București, la Ploiești, în meciul din cadrul etapei 3 din playout.   În prima repriză nu au fost decât două ocazii mai importante, câte una de fiecare parte, Șerban A fiind aproape de a înscrie, printr-un șut sub bara lui Eșanu, care a respins frumos peste. Dinamo putea înscrie prin … Citește mai mult

Târgovișteanul Amer1knu a cântat la inaugurarea noului stadion „Rapid – Giulești”, lansând și o nouă piesă

Colegul nostru, Bogdan Marius – Amer1knu, a fost invitat la grandiosul eveniment de inaugurare a noului stadion „Rapid – Giulești”, lansând a 3-a piesă dedicată Rapidului, „Onoarea Vișinie” avându-l invitat pe Hoynar, un alt rapper rapidist. Acesta a mai compus „Din toate ce s-au întâmplat” (2013) și „Daniel Gabriel Pancu” (2016), acum pregătindu-se de realizarea … Citește mai mult

Chindia are nevoie de susținere! S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Dinamo. Vino la meci!

Chindia se pregătește pentru următorul meci din playout, punând la dispoziție biletele aferente. Voi reda comunicatul integral, postat de club pe pagina oficială: „Bilete pentru meciul cu Dinamo: AFC Chindia Târgoviște pune în vânzare biletele pentru meciul cu Dinamo București, programat vineri 1 aprilie, ora 20.30, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, în etapa a … Citește mai mult

Cătălin Zmărăndescu, mesaj de mulțumire pentru susținători. Când va ajunge înapoi acasă?

Deși vizibil afectat de eliminarea din competiție, Cătălin Zmărăndescu se bucură acum de toate lucrurile la care nu a avut acces pe perioada perticipării la „Survivor” și pare hotărât să se întoarcă în sală și să pună la loc cele 25 de kg pierdute. După ce și-a amuzat fanii cu un videoclip postat pe contul … Citește mai mult

Cătălin Zmărăndescu se-ntoarce acasă, la Târgoviște, cu 25 de kg în minus

După ce echipa „Faimoșilor” a pierdut lupta pentru imunitate, aceștia au fost nevoiți să-și elimine un jucător. Astfel, pe mâna colegilor de echipă, Cătălin Zmărăndescu a părăsit competiția „Survivor România”. Așteptând biletul spre casă, Cătălin s-a supus, ca-n vremurile bune, la proba cântarului. Târgovișteanul a avut surpiza vieții lui când pe cântar au apărut cu … Citește mai mult

Ediția a XII-a a concursului de schi de tură, Bucegi Winter Race, s-a încheiat cu succes!

Stimabili iubitori de sporturi de iarnă, dar și de aventuri montane, vă aducem la cunoștință faptul că, Ediția a XII-a a concursului de schi de tură Bucegi Winter Race tocmai s a încheiat cu success în zona Padina-Peștera din Munții Bucegi, unde iubitorii acestui sport s au adunat la start, fie atrași de tradiția evenimentului, … Citește mai mult

JUDO: Andrei Radu de la CSM Târgoviște este vicecampion național U23

Rezultat excelent pentru secția de judo din cadrul CSM Targoviste! Andrei Radu a obținut locul al doilea și medalie de argint în cadrul Campionatului Național de judo U23, competiție desfășurată în București, la finele săptămânii trecute! Sportivul pregătit de Romel Mușa și Dragoș Gogu a reușit un rezultat de excepție la Naționale și completează zestrea … Citește mai mult

VOLEI: CSM Târgoviște joacă finala din Cupa României astăzi, de la ora 19:00

După o victorie de 3-0 (25-16; 25-15; 25-21) în fața fetelor de la Rapid București, târgoviștencele și-au asigurat locul în finala Cupei României de volei feminin de astăzi, 20 martie. CSM Târgoviște va juca această finală împotriva echipei Alba Blaj, echipă care s-a calificat după un scor de 3-1.   Meciul dintre cele două echipe … Citește mai mult

Pugiliștii de la CS Târgoviște se pregătesc pentru Cupa României la seniori! Meciuri de verificare la Pitești

Pugiliștii Clubului Sportiv Târgoviște se pregătesc la intensitate maximă pentru Cupa României la box pentru seniori, competiție ce va fi găzduită de orașul Piatra Neamț, în ultima parte a lunii martie. Pentru a fi în cea mai bună formă la puternica întrecere, sportivii antrenați de Gheorghe și Alexandru Stan au participat la un puternic sparring, … Citește mai mult

De 34 de ori pe podium! Sportivii de la CS Târgoviște s-au întors cu bagajele pline de medalii de la CN de Karate Shito Ryu

Ediția din acest an a Campionatului Național de Karate Shito Ryu pentru copii, minicadeți, cadeți, juniori, U21 și seniori a reprezentat un real succes pentru sportivii de la CS Târgoviște. La capătul unor evoluții foarte bune, karateka antrenați de Ionuț Munteanu au reușit să cucerească un total de 34 de medalii. Sportivii clubului nostru care … Citește mai mult

Victorie pentru Sorana Cîrstea! Tenismena s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells

Tenismena târgovișteancă Sorana Cîrstea s-a calificat în turuel al treilea la Indian Wells, după ce a învins-o pe Ajla Tomljanovic cu 6-4, 7-5. Deși australianca a condus cu 3-0 în primul set și apoi cu 4-1, Sorana a luat 6 game-uri la rând și a întors rezultatul. Sorana și-a asigurat 54.400 de dolari şi 65 … Citește mai mult

BOX FEMININ: Mihaela Radu este câștigătoarea Cupei României

  Mihaela, o sportivă care nu mai are nevoie de prezentare, a realizat o nouă performanță notabilă, care se adaugă la multe altele pe care le-a obținut în materie de sport!   Eleva lui Nicu Tamaș, legitimată la CSM Târgoviște,, e câștigătoarea trofeului”Cupa României” la seniori, categoria +80 kilograme! Deși uneori a fost dezamăgită de … Citește mai mult

Chindia termină returul cu o victorie! Florea a realizat o dublă și poate fi omul cu golurile din playout

  A fost soare la Mediaș, la propriu și la figurat, unde băieții lui Emil Săndoi au învins clar, cu un scor cu care nu suntem obișnuiți, 4-0. Ce-i drept, Gaz Metan este o echipă decimată, în pragul desființării, dar pentru Chindia poate fi un plus de moral, pe lângă cele 3 puncte, care sunt … Citește mai mult

Trei luptători de la CS Târgoviște, medaliați la Memorialul “Ilie Marinescu și Marcel Vlad”

Trei sportivi de la CS Târgoviște au terminat cu fruntea sus ediția din acest an a Memorialului “Ilie Marinescu și Marcel Vlad”, turneu internațional de lupte adresat cadeților și juniorilor. La capătul unor evoluții bune, Cătălina Marin (cat. 77 kg), Raul Bobleac (75 kg) și  Vlad Andrei (65 kg) au reușit să urce pe ultima … Citește mai mult

Gabriel Pleșa, medaliat cu bronz la Campionatul Național de Judo U18

Gabriel Pleșa (17 ani) a adus o medalie importantă Clubului Sportiv Târgoviște în finala Campionatului Național de Judo U18, desfășurat la Arad, week-end-ul trecut. Judocanul antrenat de Ilie Torcică a cucerit bronzul, în limitele categoriei 66 de kilograme. Până a urcat pe ultima treaptă a podiumului, sportivul clubului nostru a luptat din greu pe întreaga … Citește mai mult

TENIS: Sorana Cîrstea este în optimile turneului de la Lyon, care se desfășoară în sală! Felicitări!

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi, în turneul de la Lyon, desfășurat în sală, în urma victoriei reușită în fața lui Mariam Bolkvadze (156 WTA, 26 de ani), cu scorul 6-3, 6-1! Meciul a durat o oră și 18 minute, Bolkvadze având 17 greșeli duble. Sorana și-a asigurat un cec de 2963 de euro, dar … Citește mai mult

Înotătorii de la CS Târgoviște, de 14 ori pe podiumul de premiere la Cupa Rotary Târgoviște Contratimp

Înotătorii Clubului Sportiv Târgoviște s-au remarcat din plin la Cupa Rotary Târgoviște Contratimp, competiție ce se regăsește în calendarul Federației Române de Natație și Pentlaton Modern. La capătul unor evoluții foarte bune, sportivii antrenați de Octavian Postolache au urcat de numai puțin de 14 ori pe podiumul de premiere. Cea mai medaliată sportivă a clubului … Citește mai mult

Mihai Leca părăsește de urgență Ucraina! Fostul jucător al Chindiei evoluează pentru FK Lviv

  Mihai Leca, fostul fotbalist al Chindiei Târgoviște, a trecut azi prin momente teribile, locuind în Ucraina, de când activează la FK Lviv… Oficialii clubului au transmis jucătorilor că vor avea parte de o întrerupere de 30 de zile a activității, din cauza situației de război, instalată azi, la primele ore, în estul Ucrainei. Mihai … Citește mai mult

Sorana Cîrstea își menține forma, câștigând clar în primul tur al turneului de la Doha! Muguruza, viitorul adversar

  Debut în forță al Soranei Cîrstea în turneul de la Doha! Târgovișteanca s-a impus în primul tur, în fața egiptencei Mayar Sherif (25 de ani, 65 WTA) cu scorul 6-2, 6-1, dominând autoritar jocul. În turul 2, Sorana (31 WTA), o va întâlni pe Garbine Muguruza (28 de ani, 7 WTA). În urma victoriei … Citește mai mult