Chindia așteaptă decizia regulamentelor, în perspectiva criteriului de promovare. Conducerea a făcut efortul de a obține licența
Președintele Chindiei, Gabriel Boriga, a organizat o conferință de presă în care a anunțat faptul că clubul a obținut licența pentru Liga 1, în cazul în care regulamentul va permite promovarea unor echipe cu drept, în locul unora care nu îndeplinesc condițiile oficiale. Staff-ul admistristrativ își dă toată silința pentru îndeplinirea obiectivelor, însă pe parte … Citește mai mult

