Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Polițiștii dâmbovițeni învață cum să acorde primul ajutor

A început programul național de pregătire a personalului structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru acordarea primului ajutor de bază. De ieri, 8 septembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prin structura de pregătire profesională, a debutat prima serie de cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. … Citește mai mult

Trei bărbați din Crângurile au fost prinși în timp ce furau combustibil dintr-un autovehicul

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, la data de 6 septembrie a.c., față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați sub … Citește mai mult

TITU: Un elicopter SMURD va prelua un copil de 2 ani, grav rănit într-un accident

Accident grav pe strada Băncii din Odobești, după ce un autoturism s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului, două persoane au fost rănite, respectiv un copil (băiat) în vârstă de 2 ani și o femeie (șoferiță) în vârstă de 26 de ani. Având în vedere starea gravă a copilului, acesta fiind inconștient, … Citește mai mult

BUTIMANU: Un bărbat, care a coborât dintr-un autoturism, a fost lovit mortal de un TIR

Accident mortal la Butimanu. Un bărbat, pasager într-un autoturism, a coborât fără se se asigure și a fost acroșat de un TIR. Din nefericire lovitura  a fost atât de puternică încât bărbatul nu a putut fi salvat de echipajul de ambulanță ajuns la fața locului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru  a stabili toate împrejurările … Citește mai mult

Tragedie la Moreni. O persoană a murit într-un incendiu

O persoană a fost găsită decedată într-un incendiu care a cuprins o casă bătrânească de pe strada Pascov, din Moreni. ISU Dâmbovița a anunțat că la fața locului acționează Detașamentul Moreni cu 3 ASAS si 1 SMURD, suprafață pe care se manifesta incendiul fiind de aprox. 50-60 mp. Incendiul a fost localizat în scurt timp … Citește mai mult

Un bărbat care plecase să adune ciuperci a murit în pădure

Un bărbat din Vulcana Pandele a fost găsit mort,  pe un drum forestier, în zona satului Toculești. Bărbatul avea 52 de ani și plecase în pădure după ciuperci. De altfel, lângă cadavrul acestuia a fost găsită o găleată cu ciuperci. La prima examinare, trupul acestuia nu prezenta urme de violență. În acet caz, IPJ Dâmbovița … Citește mai mult

Evaziune fiscală cu monede virtuale! 6 percheziții în județul Dâmbovița

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ SI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT În această dimineață, 6 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 6 în județul Dâmbovița, 9 în municipiul București, unul în județul Ilfov și unul în județul Olt. De asemenea, vor … Citește mai mult

În acest weekend, polițiștii dâmbovițeni au depistat în trafic mai mulți șoferi în stare de ebrietate

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști   La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au depistat, pe strada Revoluției din localitate, un bărbat de 64 de ani, din Râul Alb, care ar fi condus un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au procedat la testarea … Citește mai mult

Intervenție dificila la Brebu. O persoană a rămas blocată într-un tub din beton

Intervenție în cazul unei persoane rămasă blocată într-un tub de beton în Brebu. La fața locului acționează Garda Fieni cu o autospecială și o ambulanță SMURD și două autospeciale de descarcerare de la Detașamentele Pucioasa și Târgoviște. Sosiți la locul indicat, pompierii au găsit o persoană, conștientă, rămasă blocată într-un tub de beton până la … Citește mai mult

Copii din tot județul au sărbătorit Ziua Limbii Române alături de Florentin Gheorghe

Profu’ de română împreună cu prof. Dorina Enache au sărbătorit ieri, 31 august, Ziua Limbii Române la Muzeu Tiparului și al Cărții Vechi Românești din Curtea Domnească. Deși vremea a fost capricioasă, soarele și-a arătat fața cu puțin timp înainte ca activitatea să înceapă. Peste 50 de iubitori ai limbii române din întreg județul, copii … Citește mai mult

De ziua Limbii Române, Profu’ de română vă așteaptă la Muzeul Tiparului cu multe activități și concursuri

Miercuri, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. Cu această ocazie Florentin Gheorghe (Profu’ de română) împreună cu Prof. Dorina Enache de la Școala Gimnazială Dora Dalles din Bucșani, vor organiza activități dedicate limbii române, dar și concursuri cu premii. Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00 la Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești … Citește mai mult

Un autocar cu pasageri s-a răsturnat pe A1

Intervenție în cazul unui accident rutier produs pe autostrada A1 km 74 în zona localitatii Ionești. ISU Dâmbovița anunță că din primele informații un autocar este răsturnat lateral în afara părții carosabile. Au fost mobilizate 4 ambulante SMURD, 3 autospeciale de intervenție și 3 ambulanțe de la SAJ Dâmbovița. După verificările inițiale realizate de către … Citește mai mult

După ploile de ieri, în Ialomița au ajuns cantități mari de pământ și resturi vegetale

Institutiul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis  un COD PORTOCALIU  valabil până la miezul acestei nopți pe râurile din bazinele hidrografice: Dâmboviţa – bazin amonte S.H. Malu cu Flori și Ialomiţa – bazin amonte S.H. Pucioasa. Sunt vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile … Citește mai mult

Cei care vor sa își ia la revedere de la Dorin Petruș o pot face la casa acestuia din Priseaca

Familia lui Dorin Petruș, patronul sălilor de sport Daso cado și a piscinei Daso Cado anunță că trupul neînsuflețit al acestuia este depus la proprietatea sa de la Priseaca. Înmormântare va avea loc joi, iar slujba va fi oficiată la Biserica Sfinții Mihail și Gavril din Târgoviște, începând cu ora 13:00. Dorin Petruș avea 62 … Citește mai mult

Noapte de foc pentru pompieri și pentru autoritățile locale. Copaci rupți și acoperișuri smulse

Vijelia și ploile de aseară au făcut ca mai mulți copaci din centrul orașului Târgoviște sa se rupă și sa cada peste mașini. Pompierii târgovișteni au lucrat pentru a îndepărta pericolele, mai ales ca a fost vorba și de acoperișuri smulse și aruncate în drum care au nimerit tot peste autoturisme. În plus, o curte … Citește mai mult

CONȚEȘTI: O șoferiță a lovit un motociclist și un alt autoturism, într-o depășire neregulamentară

Accident rutier în localitatea Conțești, între 2 autoturisme și o motocicletă. Din primele informații, vinovată de producerea accidentului ar fi o șoferiță, în vârstă de 56 de ani. Se pare că din motive necunoscute ar fi efectuat o depășire neregulamentară, lovind pe contrasens o motocicletă condusă de un bărbat în vârstă de 64 ani, și … Citește mai mult

A treia zi de Armonia Disco&Retro. Sunteți gata de distracție?

Încă o zi de distracție pe ritmuri Retro&Disco începe azi la ora 17:00, la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. Până acum Festivalul Armonia a strâns mii de iubitori ai muzicii anilor ’90 – 2000, iar petrecerea continuă astăzi, 14 august, cu Sweet Kiss, Fun Factory și MIRROR Djs.   Biletele se găsesc la: https://m.iabilet.ro/bilete-targoviste-armonia-disco…/ … Citește mai mult

Doi ani de Dâmbovița Mall cu Gașca Zurli, Cosmin Natanticu și Partidul KISS FM

Pe 20 și 21 august, Dâmbovița Mall sărbătorește 2 ani de la deschidere. Dâmbovițenii, și nu numai, sunt așteptați să petreacă două zile cu evenimente și activități pentru toate gusturile și vârstele. Pe terasa mall-ului, dar și în parcare, vor fi prezenți Gașca Zuril, Cosmin Natanticu și mulți alții, iar Partidul KISS FM va transmite … Citește mai mult

Trooper celebrează 20 de ani de la lansarea primului album printr-un concert la Arenele Romane

Prietenii noștri de la Trooper vor celebra 20 de ani de la lansarea primului lor album , Trooper I, printr-un concert realizat alături de Intelligent Music Project, pe 24 septembrie la Arenele Romane din București. În deschidere va urca pe scenă Olympus Mons. Am aflat deja că băieții vor cânta, pe lângă alte piese îndrăgite de … Citește mai mult

No Mercy, DJ Vali Bărbulescu și Body&Soul vor urca pe scena de la Armonia în a doua zi de Festival

Astăzi, 13 august este a doua zi de Festival la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. ARMONIA Disco&Retro aduce pe scenă muzica anilor ’90 – 2000, însă pe lângă asta, cei dornici de distracție sunt așteptați și cu mîncare bună, băuturi pentru toate gusturile și vibe de vacanță.   A doua seară de Festival îi … Citește mai mult

Energie și nostalgie în prima zi de Armonia! NANA a făcut spectacol pe scena de la Târgoviște

Ieri, 12 august, s-a dat startul Festivalului ARMONIA la Târgoviște, în Complexul Turistic de Natație. Petrecăreții au fost așteptați cu muzică bună, iar mâncarea și băutura au fost pe măsură. Cel mai așteptat moment al serii, concertul lui NANA, a adus pe scenă o explozie de energie. Toată lumea a dansat, a fredonat piesele preferate … Citește mai mult

Petreceri energizante sus pe terasa Ploiești Shopping City, pe tot parcursul verii

Andrew Dum și Rhytmix animă atmosfera la Sunset Party, pe 26 august Ploiești, 12 august 2022 –  Distracția continuă pe terasa Ploiești Shopping City, cu muzică bună și momente efervescente. Pe 26 august, de la 20:30, DJ-ul Andrew Dum, prezent pe scenele festivalurilor mari din România, și Rhythmix, unul dintre cei mai experimentați și energici … Citește mai mult

La Târgoviște a fost sărbătorit Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești

COMUNICAT:   „La Târgoviște, în vechea capitală munteană, au avut loc, în zilele de 10 și 11 august 2022, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, ceremoniile dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, la care au participat peste 20.000 de pelerini din istorica Cetate de Scaun munteană, din întreaga Eparhie și din țară, dintre care numeroși … Citește mai mult

FUN FACTORY, NANA și NO MERCY vin la ARMONIA disco & retro Târgoviște

Nostalgie, atmosfera incendiară și artiști internaționali de renume, acestea sunt cele 3 ingrediente de succes ale evenimentului ARMONIA Disco & Retro Târgoviște.   Soliștii internationali FUN FACTORY, NANA și NO MERCY vor concerta la prima ediție din Târgoviște a evenimentului ARMONIA disco & retro din perioada 12-14 august care se va desfășura în incinta Complexului … Citește mai mult

Ne distrăm și învățăm să îngrijim muntele la Festivalul „Peștera-Padina” din perioada 12-14 august

Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează în perioada 12 – 14 august Festivalul „Peștera-Padina”. Evenimentul va avea loc în zona Telecabinei Peștera din Masivul Bucegi. Prin intermediul acestui eveniment, administrația județeană dorește pe de o parte, să promoveze zona turistică, iar, pe de altă parte, cei care vor participa la eveniment … Citește mai mult

IPJ Dâmbovița: Acțiuni de informare și prevenire a consumului de droguri și pornografiei infantile în cadrul taberelor de vară din județ

Pe parcursul zilei de 9 august, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei de la Biroul Siguranță Școlară, au desfășurat activități pentru informarea tinerilor aflați în taberele de vară din județul Dâmbovița. Temele abordate în cadrul întâlnirilor au vizat prevenirea consumului de substanțe psihoactive, a pornografiei infantile, violenței și … Citește mai mult

Un șofer a alimentat peste 100 de litri de aer la o benzinărie despre care susține, greșit, că e în Dâmbovița

Un șofer de TIR, din Ploiești, a ajuns viral pe rețelele de socializare după o filmare în care bărbatul arată că în loc de motorină, la o benzinărie, pompa scotea doar aer. Bărbatul a alimentat în timpul nopții și a observat că, la un moment dat, de la pompa ieșea doar aer, în loc de … Citește mai mult