Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Consursul W.A. Mozart ajunge, anul acesta, la ediția cu numărul 25

Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște găzduiește unul dintre cele mai importante concursuri din domeniul interpretării muzicale, W. A. Mozart, ajuns în acest an la cea de-a 25-a ediție, fiind un proiect care se întemeiază pe nevoia elevilor de a manifesta talentul artistic, în perspectiva construirii unui traseu educațional și profesional ce pune în valoare … Citește mai mult

JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Despre minciună, iluzii și idei false

   Scriu aceste rânduri târzii la 2 noaptea, în liniște aproape totală. Îmi aud doar respirația și țiuitul continuu din urechea  stânga. Aș putea să-mi pun căștile și să ascult muzică. Prefer însă liniștea sub orice formă ar fi ea. Puține lucruri sunt atât de eficiente precum lipsa stimulilor auditivi.    Majoritatea oamenilor găsesc că e … Citește mai mult

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Leul

   Preocupată de o întâmplare din zilele trecute, cea cu leul scăpat din cușcă, de dimineață    m-am trezit cu un gând îndrăzneț: relația dintre  cuvântul pronunțat cu obstinație și imaginea care îi urmează în mod paradoxal, aievea,  nu este  neapărat o coincidență, ci rezultatul unui algoritm universal… Și uite că, în același mod paradoxal, aud la … Citește mai mult

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – 1943

   Încă din anul 1909 Târgovişte era alimentată cu apă din izvorul Rătei, printr-o conductă de aducţiune de 50 km, a cărei capacitate de transport era de 2800-3000m³/zi, cu o presiune de 8 atm. şi care asigura fără probleme consumul de apă al oraşului.    Problemele aprovizionării cu apă au început atunci când Primăria a … Citește mai mult

Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, implicat într-un proiect internațional de integrare a tehnologiei în procesul de învățare

În perioada 2021- 2023, Colegiul Naţional “ Ienăchiţă Văcărescu” implementează un parteneriat strategic  KA226 – Parteneriate pentru pregătirea pentru educația digitală (Educația școlară) – Inovare –  “EMPOWERING KIDS WITH INTERACTIVE DIGITAL LIBRARY” (EmpKIDL) cu numărul de referință 2020-1-ES01-KA226-SCH-095517, alături de:  Malaga (Spania), University of Crete (Grecia), Tashkent State Pedagogical University (Uzbekistan), Dimitar Vlahov School (North … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: Emoții, zâmbete și lacrimi în această după amiază la Parada Absolvenților, ediția 2022 (video)

https://www.facebook.com/GazetaDambovitei.ro/videos/3125926154386100 Parada Absolvenților, ediția 2022, s-a desfășurat astăzi, în Târgoviște, pe traseul Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița – Muzeul de Istorie– Colegiul Economic ”Ion Ghica” Târgoviște– Platoul din fața Instituției Prefectului (Piața Tricolorului) – Primăria Municipiului Târgoviște. Aproximativ 1500 de absolvenți ai liceelor târgoviștene, dar și Școlilor Postliceale, alături de profesori, părinți și autorități au participat … Citește mai mult

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Caprovarzismul fiscal

   Dintr-o perspectivă optimistă, ar trebui să tragem nădejde că, de pildă, în chestiunea schimbării constituției, actuala coaliție nu va avea opinii atât de contrare, așa cum se întâmplă, în aceste zile, în domeniul politicii fiscale. Mai ales că – dacă avem în vedere cine va decide cu adevărat în chestiuni constituționale – am putea … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Elevii și absolvenții liceelor partenere Arctic vor putea lucra în companie pe perioada verii

Arctic își dezvoltă strategia privind învățământul dual:  joburi pe timpul verii în companie și programe de dezvoltare personală București, 23 mai 2022 – Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, își extinde strategia de implicare în învățământul dual, prin introducerea unor noi activități dedicate pregătirii tinerilor. Astfel, elevii și absolvenții liceelor partenere din județul Dâmbovița … Citește mai mult

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (XLVII)

Cum s-ar putea explica transa emoțională, creativă, acaparatoare, în care este prins un scriitor aflat în plină inspirație? De unde vin soluțiile neașteptat găsite, trăirile, rezistența chiar fizică într-un timp destul de îndelungat, ore multe, poate până și-n jur de zece ore de scris continuu. Înseamnă că fericitul chinuit urmărește ceva, cu sufletul la gură, … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Despre dictatorii sau despoții ridicoli de azi

Nimic despre Putin… Acolo e cu greață, silă, scârbă etc. Vă povestesc, în următoarele câteva săptămâni, despre alți despoți ridicoli și despre cele mai ciudate, caraghioase și controversate fapte și gesturi făcute de „liderii autoritari” ai lumii în care trăim. Adică, de azi… S-a făcut un fel de numărătoare, se zice că ar fi peste … Citește mai mult

ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Străinul

   Cunosc o țară în care, mai întotdeauna, străinul e de vină pentru necazurile ei. O țară care crede că neamțul n-are umor, franțuzul e cam nespălat, americanul – un tolomac, englezul – spion, italianul – un tranca-fleanca, canadianul se dă toată ziua cu târtița pe gheață ș.a.m.d. Totuși, țării de care vorbesc îi merge mai … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Deriva

Copia Carbon, de Sebastian Sifft, Editura Humanitas    Anumite cuvinte pot desena firesc forme și mișcări despre căderile unor vieți, despre derivele unor corpuri prinse în ele care își arată și își fac cunoscute aceste răspândiri propuse de ele, aceste desfășurări ale lor care se pot impune și așeza mai departe ca fiind completări, ca niște … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Trenuri și căi

Peisaje felurite se înșiruie amețitor prin fața ochilor, pe fundalul unui sunet ritmic atât de familiar. Există o singură cale, tot înainte, de-a lungul șinelor care știm exact unde ne duc. Dar oare mergem cu adevărat înainte sau ne pierdem în gânduri despre cum era înainte? Cunoaștem destinația, dar oare ne cunoaștem calea?    Suntem pasageri, … Citește mai mult

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Mai e cineva „șanticler”?

De câte ori am ocazia, revin, doamnelor şi domnilor, la lucrarea ”Bucureştii de altădată” a lui Constantin Bacalbaşa, uneori doar pentru o lectură, alteori pentru a cita, fiindcă opera acestui ziarist*), memorialist, dar și om politic, zugrăvește unul dintre cele mai amănunțite, mai interesante și mai pline de culoare tablouri ale vieții bucureștene. Sursa caricaturii: https://koze.mu/reagir/uncut/julie-clerc-chantecler/   … Citește mai mult

Conducerea Facultății de Economie din cadrul ASE București și-a promovat oferta educațională la Colegiul „Ion Ghica” din Târgoviște

Oaspeți de seamă în această săptămână, la Colegiul Național Economic „Ion Ghica” din Târgoviște. Elevii instituției de învățământ dâmbovițene au avut oportunitatea de a afla, chiar de la sursă, detalii despre cum pot deveni cursanți ai Facultății de Economie din cadrul ASE București, una dintre cele mai performante și cunoscute universități din România. Profesori din … Citește mai mult

TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Societatea industrială și viitorul ei

   Societatea industrială și viitorul ei  încep cu afirmația lui Kaczynski: „ Revoluția industrială și consecințele ei au fost un dezastru pentru rasa umană”. El scrie că tehnologia a avut un efect destabilizator asupra societății, a făcut viața neîmplinită și a provocat suferințe psihologice pe scară largă. Kaczynski susține că majoritatea oamenilor își petrec timpul angajați … Citește mai mult

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Durerea de limbă…

Revistă serioasă, dar tare îmi vine să râd când citesc un articol despre „diariști”… Simt impulsul să „redactez” o rețetă cu Furazolidon. N-ar suna mai elegant „memorialiști” sau autori de jurnal zilnic? Cum să asimilez corect, „diaristul Miron Radu Paraschivescu și proza lui erotică”? Sună ca nuca în perete, iar puterea de sugestie e amuzantă … Citește mai mult

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Două pagini de istorie dâmbovițeană

Turism dâmboviţean (1943)                                    -În iulie 1943 primarul oraşului Pucioasa, Francisc Taşcă stabilea printr-o ordonanţă, preţurile practicate în staţiunea balneară, mai exact între 20000 şi 24000 de lei o cameră în vila de clasa I, pentru o perioadă de 30 de zile, în preţ fiind incluse 21 de … Citește mai mult