Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Mihai Șerbănescu: “ O lumină a noastră parcurge timpul de sute de mii de ani”

serbanescu

A 25-a ediție a evenimentului Calea Luminii a avut loc, joi, 2 mai, la Târgoviște. Un eveniment unic care are loc în Joia Patimilor, la inițiativa pictorului Mihai Șerbănescu, profesor al Școlii Populare de Artă din municipiu. Acesta a explicat recent care a fost idee de la care a pornit: „Poate nu întâmplător cerul a … Citește mai mult

Încăierare într-o parcare din Fieni. Șase persoane au fost reținute

La data de 29 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de șase persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. … Citește mai mult

Asistent medical, reținut pentru agresarea a două minore internate la o secție de psihiatrie din Târgoviște

pumn pumni lovituri violenta agresiune agresor victima

Astăzi, 30 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, din Brănești. Pentru administrarea probatoriului în cauză, în această dimineață, la domiciliu bărbatului a fost efectuată o percheziție … Citește mai mult

Bărbat de 45 de ani, reținut după ce-a amenințat trei persoane și a avariat o mașină

La data de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 45 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri. … Citește mai mult

Nou program de vizitare pentru obiectivul turistic “Peștera Ialomiței”

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea la programul de vară pentru obiectivul turistic “Peștera Ialomiței”. Din 1 mai 2024, Peştera Ialomiţei îşi modifica programul de vizitare, urmând să fie deschisă între orele 9:00 – 18:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora … Citește mai mult

Mezeluri fără „E-uri” la masa de Paște!  „La Bunicul Matei” vă așteaptă la insula din Carrefour Dâmbovița Mall

img 20240430 100630

 „La Bunicul Matei” se scrie povestea unui producător dâmbovițean care oferă clienților produse tradiționale, fără aditivi, pentru o masă sănătoasă potrivită întregii familii. În satul Săcuieni, din județul Dâmbovița, aflată pe drumul ce leagă Târgovişte de Ploieşti, într-o zona de tranzit ce face legătura dintre Oltenia si Moldova, Fabrica „La Bunicul Matei”  a fost pusă … Citește mai mult

A devenit tradiție pentru copiii din Răzvad să organizeze un târg caritabil de Paște

fb img 1714459786815

Târgul caritabil de Paste de la școala Valea Voievozilor a devenit o tradiție prin care micuții învață despre implicarea în comunitate. Banii pe care cei mici îi strâng în fiecare an în cadrul târgului sunt donați către Spitalul județean de urgență Târgoviște. „Și în acest an, copiii școlii Valea Voievozilor, au muncit pentru a tine … Citește mai mult

ISU Dâmbovița a intensificat acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult

pompieri 1

Cu ocazia Sărbătorilor pascale, inspectorii de prevenire din județul Dâmbovița au crescut numărul acțiunilor de control și informare preventivă la lăcașurile de cult. Această inițiativă subliniază angajamentul constant al autorităților de a asigura condiții de siguranță pentru toți participanții la slujbele religioase. Personalul Inspecției de Prevenire va acorda o atenție sporită respectării condițiilor de securitate … Citește mai mult

Șase persoane rănite într-un conflict la Bălteni! Polițiștii au tras focuri de avertisment

Astăzi, 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Bălteni, s-ar fi produs un scandal între mai multe persoane. Polițiștii, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița s-au deplasat imediat la fața … Citește mai mult

„BEAUTY IS … LOVE”! campanie de reduceri la magazinul Douglas din Dâmbovița Mall

img 20240427 wa0066

Până pe 6 mai, în magazinul Douglas din Dâmbovița Mall se desfășoară campania „BEAUTY IS … LOVE”! Clienții primesc 20% reducere la achiziții de minimum 300 lei cu Douglas Beauty Card la categoria parfumerie, inclusiv seturi. Astfel puteri găsi cadourile perfecte pentru tine sau persoanele dragi! De altfel, în această perioadă puteți descoperi promoții și … Citește mai mult

„La Bunicul Matei”, brandul dâmbovițean de mezeluri tradiționale, fără E-uri, “cumperi sănătate!”

la bunicul matei

 „La Bunicul Matei” se scrie povestea unui producător dâmbovițean care oferă clienților produse tradiționale, fără aditivi, pentru o masă sănătoasă potrivită întregii familii. În satul Săcuieni, din județul Dâmbovița, aflată pe drumul ce leagă Târgovişte de Ploieşti, într-o zona de tranzit ce face legătura dintre Oltenia si Moldova, Fabrica „La Bunicul Matei”  a fost pusă … Citește mai mult

Marian Tănase a depus jurământul de credință pentru funcția de subprefect al județului Dâmbovița

img 20240424 wa0031

Comunicat de presă Ceremonia de învestire în funcția de subprefect al județului Dâmbovița din 24 aprilie 2024 Astăzi, domnul Marian Tănase a depus jurământul de credință pentru funcția de subprefect al județului Dâmbovița. Ceremonia s-a desfășurat în sistem online. Alături de: Prefectul județului Dâmbovița, doamna Claudia Gilia, domnul Subprefect Adrian Chițescu, reprezentanți ai Prefecturii și … Citește mai mult

Ziua Bibliotecarului, sărbătorită cu mic, cu mare, la Târgoviște

zua bibliotecarului 2024 3

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița din Târgoviște a organizat astăzi, 23 aprilie, de Ziua Bibliotecarului, activități pentru toate vârstele, menite a reliefa rolul bibliotecii și al bibliotecarului în viața comunității. Au participat activ atât elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște , cât și persoane de vârsta a treia din Clubul Pensionarilor. Victor … Citește mai mult

Protest la Registrul Comerțului pentru actualizarea grilei de salarizare. „Nu mâncăm, protestăm!”

img 20240423 wa0018

Angajații Registrului Comerțului Dâmbovița au protestat și astăzi în timpul pauzei de masă nemulțumiți de diferența de salarizarea din instituție față de alte instituții subordonate Ministerului Justiției. Registrele comerțului au cea mai mică grilă de salarizare din sistem. Protestul va continua zilele următoare în teritoriu, iar vineri protestatarii vor picheta Ministerul justiției. „ONRC este instituția … Citește mai mult

Academicianul Daniel Dăianu, invitat la podcastul Avangarda

daianu

AVANGARDA, CU IONUȚ VULPESCU. INVITAT, ACADEMICIANUL DANIEL DĂIANU UN PODCAST DESPRE PROVOCĂRILE TRECUTE ȘI VIITOARE ALE ECONOMIEI, POLITICII ȘI CULTURII MONDIALE   Membru titular al Academiei Române, profesor,  a trăit viața de catedră și viața de tribună, ca europarlamentar și ministru de Finanțe. A studiat la Harvard, dar predă în România, unde studenții de la SNSPA … Citește mai mult

VALEA VOIEVOZILOR: S-a deschis primul Dog Spa, în regim self-service, din județul Dâmbovița

caini dog spa

@gazeta.dambovitei #targoviste #videoviral #fypシ #5pasidebine #foryou #selfservice #dogspa ♬ sunet original – Gazeta Dâmboviței   Un concept unic si inovator Dog-SPA, dedicat spălării patrupedelor în regim self-service , dezvoltat și fabricat 100% în România a fost deschis în Valea Voievozilor.  Cu o vastă experiență în sectorul spălătoriilor auto, Expert Clean a decis ca are maturitatea … Citește mai mult

În baza de date de astăzi a AJOFM Dâmbovița sunt 239 de locuri de muncă disponibile

ajofm

Comunicat de presă În baza de date de astăzi a AJOFM Dâmbovița, sunt 239 de locuri de muncă disponibile pentru persoanele calificate în diverse meserii, dintre care menționăm: – lăcătuș mecanic, macaragiu, femeie de serviciu, electrician întreținere reparații, facturist, conducător auto, operator vânzări prin telefon, sudor, sculer – matrițer, cartonagist, agent servicii client, vânzător, factor … Citește mai mult

Exercițiu în caz de cutremur al pompierilor găeșteni, în cadrul a două școlii din zona de responsabilitate

isu dambovita exercitiu (1)

Detașamentul de Pompieri Găești a desfășurat astăzi, 22 aprilie, două exerciții tactice cu forțe în teren în cazul producerii unui cutremur la Colegiul Național ”Vladimir Streinu” Găești și Școala Gimnazială Șelaru, unde au participat peste 200 de elevi și cadre didactice. Conform scenariului, un cutremur de mare magnitudine a alertat întreaga instituție de învățământ, fiind … Citește mai mult

Pesticide confiscate de polițiști în târgul de la Băleni

whatsapp image 2024 04 22 at 12.59.17

Control al polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu specialiști din cadrul Oficiului Fitosanitar Dâmbovița, au efectuat verificări pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la un târg care se desfășoară săptămânal pe raza … Citește mai mult

Artistul târgoviștean Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația sonoră „Transcendent Renaissance”, la Veneția

topa

Artistul târgoviștean Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures. „Transcendent Renaissance”, o călătorie muzicală atemporală, de văzut din 20 aprilie La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții … Citește mai mult

Sorin Diaconescu lansează joi, 25 aprilie, volumul „Nesupunere”

img 20240421 wa0009

Eveniment cultural la Târgoviște! Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 17.00, Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra” găzduiește lansarea volumului de poezie „Nesupunere”, semnat Sorin Diaconescu. Volumul a apărut la Editura Bibliotheca din Târgoviște, prin grija profesorului Mihai Stan, președintele Societății Scriitorilor Targovișțeni. Alături de acesta vor rosti alocuțiuni și personalități apropiate de sufletul … Citește mai mult

Târgovișteanca Sandra Tudorache va reprezenta Dâmbovița la un concurs inedit de literatură

sandra tudorache

Târgovișteanca Sandra Maria Tudorache, elevă în clasa a VI-a a Școlii Gimnaziale Coresi  din Târgoviște, va reprezenta județul în Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare Ionel Teodoreanu, care se va desfășura la Iași în perioada 16 – 19 mai a.c. Sandra s-a calificat la acest concurs după ce a obținut 92 de puncte la … Citește mai mult

Marele Premiu la Loto 6/49 a fost câștigat pentru a doua oară la un interval de doar 2 luni

gazetadambovitei (1)

Deși suntem abia în luna aprilie, marele premiu de la Loto 6/49 a fost câștigat din nou în acest an. Câștigătorul a avut norocul să-și cumpere biletul din București, sectorul 2, plătind 154,50 lei pentru 22 de variante jucate la acest joc popular. Loteria Română a confirmat că premiul de categoria I, în valoare de … Citește mai mult

Lucrările la DN 7 mută rețelele de utilități din Lungulețu și Sălcuța

dn 7

Pentru realizarea proiectului de lărgire la patru benzi a Drumului Național 7, este necesară mutarea rețelei de canalizare din comuna Lungulețu. Proiectul va fi realizat de către CATD, iar canalizarea nouă va fi realizată, pe tronsoane, în extravilanul localității. Proiectul a fost autorizat și urmează să fie executat. Un at punct sensibil al proiectului sunt … Citește mai mult

Laleaua Doamna Maria Brâncoveanu, unica lalea olandeză cu nume românesc, a înflorit la Târgoviște și Potlogi

lalea doamna maria brancoveanu

Dâmbovițenii și nu numai se pot bucura de singura lalea olandeză cu nume românesc. Bulbii de lalea “Doamna Maria Brâncoveanu” au fost dăruiți anul trecut de Asociația Femeilor Ortodoxe din parohia Sf. Grigore Teologul din Rotterdam Complexului Național Muzeal “Curtea Domnească” și au înflorit pentru prima dată anul acesta la Târgoviște și Potlogi. Laleaua a … Citește mai mult

Jandarmii dâmbovițeni vor primi sprijinul colegilor din Prahova pentru meciul AFC Chindia Târgoviște – CSA Steaua

foto jandarmi acces stadion...

Jandarmii dâmbovițeni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești vor asigura măsurile de ordine publică, sâmbătă, 20 aprilie a.c., începând cu ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște la partida de fotbal din play-out-ul Ligii a 2-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște şi CSA Steaua. Spectatorii vor putea intra în arena sportivă … Citește mai mult