kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Astăzi este Ziua Rangerului, „gardianul” ariilor naturale protejate

În urmă cu 20 de ani, 31 iulie a fost declarată Ziua Rangerului de către Federaţia Internaţională a Rangerilor.

Rangerii sunt persoanele care se ocupă în principal, de asigurarea conservării şi protejării patrimoniului natural, cultural şi istoric situat în ariile protejate. Ei desfăşoară activităţi de ghidaj şi supraveghere a activităţii turiştilor, realizează intervenţii şi amenajări necesare activităţii de turism în aria respectivă. Rangerii colaborează cu localnicii din zonă, cu cercetători, cu fomaţiile salvamont sau salvaspeo, precum şi cu operatori turistici. Ei răspund de aplicarea legilor şi regulamentelor în ariile protejate şi de asigurarea securităţii turiştilor. Organizarea unor activităţi educative în centrele de vizitare sau pe teren, reprezintă componente obligatorii ale activităţii lor.