Luna august este luna lui Cuptor pentru dascălii dâmbovițeni!
Posturile din învățământ oferite cadrelor didactice dâmbovițene anul acesta sunt aproape ocupate. Cu toate acestea, așa cum ne-a declarat Ovidiu Băsceanu, inspector școlar general adjunct, mai sunt patru etape din procesul de mobilitate care a început pe 13 august, cu repartizarea candidaților cu medii peste 7 la examenul de tiutlarizare din acest an și a continuat pe 16 august, cu repartizarea posturilor pentru suplinire celor care au avut medii între 5 și 7. În Târgoviște și, în general, în orașe, nu mai sunt catedre libere, dar au rămas, ca de obicei, posturi disponibile în extremitatea sudică a județului, în localități precum Niculești, Cojasca sau Șelaru.