Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

    Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Imperiul singurătății

Rumeguș de miez, de Ramona Băluțescu, Editura Universității de Vest     Rămășițe și urme de gând, toate intense, întinse, extinse și acaparatoare cu ajutorul cuvintelor în care au fost așezate, în care au fost lăsate să își facă sălaș și mai departe să își elibereze posibilitățile extinderii, ale acumulării de teritorii ce nu își fac vizibile … Citește mai mult

DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Semantică și dreptate

„A fost o vară ciudată, sufocantă, vara în care au fost electrocutați Julius si Ethel Rosenberg….” Așa începe romanul The Bell Jar al lui Sylvia Plath zece ani mai târziu, (1963), referindu-se la cuplul evreiesc american, Julius și Ethel Rosenberg, care au fost condamnați pentru conspirație pentru spionaj și trimis pe scaunul electric acum 68 de … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Impactul copilăriei asupra vieții de adult ‒ câteva gânduri

Copilăria are un rol esențial în ceea ce privește calitatea vieții adultului de mai târziu, întrucât ea formează modul în care percepem lumea, principiile de viață după care ne ghidăm, modul în care ne raportăm la relațiile sociale, felul în care reușim să ne exprimăm și să ne exteriorizăm. În funcție de evenimentele pe care … Citește mai mult

Mulțumim, Marian! Mult succes! Vei ajunge un portar mare! Ce mutări mai sunt la Chindia 

  Chindia caută în continuare să consolideze lotul cu care va începe a 3-a aventură fotbalistică pe prima scenă a fotbalului românesc!   Chiar dacă a pierdut jucători foarte importanți, în perspectiva constanței în joc, a omogenității, echipa târgovișteană a reușit și unele mutări mai mult decât favorabile.   Pe lângă alții, Pițian, Rață, Dumitrașcu … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la ora 23:00

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00 Zone afectate: conform textului În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și pe alocuri în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, … Citește mai mult

Predare de colan la Rotary Târgoviște! Succesorul lui Ciprian Iacob este Marin Ghionoiu

La Clubul Rotary Târgoviște a avut loc, aseară, ceremonia predării de colan, la încheierea mandatului avocatului Ciprian Iacob. Noul președinte al clubului, pentru un an de zile, este Marin Ghionoiu. Evenimentul a avut loc la Corpul K al Universității Valahia. Odată cu predarea colanului a avut loc și o ceremonie de primire de noi membrii. … Citește mai mult

Onor la tricolor! Programul manifestărilor Zilei Drapelului Național!

Vă invităm să participați în data de 26 iunie 2021 la ceremonia publică ce se va desfășura în Piața Tricolorului din Municipiul Târgoviște pentru a marca Ziua Drapelului Național, după următorul program:   11.00–11.30    Participare la slujba de sfințire a Drapelului în Catedrala Mitropolitană                          Realizarea dispozitivului pentru ceremonial în Piaţa Tricolorului; 11.30–11.45     … Citește mai mult

EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Poveste posibilă despre ascultare și despre așezarea poveștii în cuvintele care o caută     Stare de așezare. Stare de privire intensă cu ochii în tavan, țintuirea și asumarea albului cuprinzător și ascultarea. Înțelegerea zgomotului monoton care se transformă și care devine cuvinte, care prinde coerență și face auzită povestea care impune ascultarea. Fluxul continuu … Citește mai mult

PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Sloganele modernismului

1. Less is More – mai puțin este mai mult Minimalismul este un concept ce pare recent sosit în cultura românească, în realitate, eforturile de esențializare a cadrului vieții noastre este una dintre ambițiile fundamentale ale modernismului. „Less is More” este o expresie adoptată de arhitectul german-american Mies van der Rohe în 1947 ce pune … Citește mai mult

Dâmbovițenii stau bine la capitolul „buget”. Salariul mediu net județean aproape de cel național

Potrivit ultimelor date furnizate de Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, din punct de vedere economic, județul pare să fii întrat pe un trend ascendent. În primul trimestru al acestui an, situația economică din Dâmbovița, ca imagine de ansamblu, se află la un nivel mult mai dezvoltat față de aceeași perioadă a anului anterior. Atunci când … Citește mai mult

CJSU: Bani publici pentru recuperarea pagubelor produse de vremea rea

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis astăzi, 25 iunie 2021, Hotărârea Nr. 132 care vizează alocarea de fonduri pentru reabilitarea, renovarea și punerea în siguranșă a obiectivelor din județul Dâmbovița care au fost afectate de fenomenele meteo extreme din lunile mai-iunie 2021. Conform Art. 2 al Hotărârii, responsabilii din administrație vor putea efectua … Citește mai mult

Două destinații turistice preferate de români, pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic

Noua tulpină SARS-CoV-2 pune tot mai multă presiune pe statele din întreaga lume. Când multe dintre țările care-și bazau economia pe turism au respirat ușurate gândindu-se la o revenire în această vară, iată că noul virus strică planurile de vacanță ale multor turiști. Autoritățile din România au publicat astăzi, 25 iunie a.c. lista actualizată a … Citește mai mult

Pas important spre o rută ocolitoare a orașului Găești

A fost finalizat studiul de prefezabilitate pentru “Drumuri de legătură ale drumurilor naționale DN71 și DN7 la Drum Expres Valahia, Autostrada A1 – Ploiești, pentru creșterea accesibilității în zonele urbane ale Municipiului Târgoviște și orașului Găești” – Drum de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a orașului Găești. „Suntem pe cale să rezolvăm una … Citește mai mult

ITM: Sancțiuni pentru 13 societăți comerciale. Principala cauză a accidentelor de muncă

Comunicat de presă:   Domeniul transportului de marfă este unul dintre sectoarele de activitate în care se produce un număr mare de evenimente, urmate de vătămarea angajaților, survenite de cele mai multe ori atunci când vehiculul este staționat și în timpul operațiunilor de încărcare și descărcare. Tocmai de aceea, în Programul Cadru de Acțiuni al … Citește mai mult

Se reiau Bursele de Muncă la AJOFM! Dâmbovițenii își pot căuta locuri de muncă!

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa organizează  în data de 2 iulie 2021, Bursa Locurilor de Muncă. Acţiunea va avea loc în Târgovişte, str. Tineretului nr. 1 la Clubul Studenţilor, începând cu ora  10.00. Agenţii economici interesaţi să participe la eveniment, pot depune ofertele de muncă până la data de 01.07.2021 ora 15.00, … Citește mai mult

Se întrerupe curentul în perioada 05-09 iulie. Lista localităților afectate

In perioada 05.07-09.07.2021, SUCURSALA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TARGOVISTE execută lucrări pentru prevenirea unor avarii în instalaţiile de medie şi joasă tensiune. In acest sens, va fi întrerupta energia electrică la micii consumatori şi la consumatorii casnici, în localităţile mentionate mai jos:   LUNI, 05.07.2021: Puntea de Greci (08.00-16.00). MARTI, 06.07.2021: Puntea de Greci … Citește mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT ALEXO GARDEN 25.06.2021

comunicat de presa eu ro instrumente 2014-2020

ALEXO GARDEN SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul ”Cerere de finan- țare CAPITAL DE LUCRU – ALEXO GARDEN SRL” proiect nr. RUE 3166 din 24.12.2020 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020. Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de … Citește mai mult

30 de contracte de finanțare pe PJDL, semnate astăzi la sediul CJD

Consiliul județean Dâmbovița a semnat primele 30 de contracte de finanțare pentru asocieri cu UAT-urile județului, pe un Program Județean de Dezvoltare Locală, unic la nivel județean. Prin acest program, CJD participă cu o cotă de finanțare pentru realizarea unor obiective locale.  „Astăzi, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală, cel mai ambițios plan de … Citește mai mult

Dâmbovița sub două coduri suprapuse: Portocaliu de ploi și vijelii, Galben de caniculă

MESAJ 1 – AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00 Zone afectate: toată țara În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va extinde astfel încât în toate regiunile vor fi perioade cu vijelii, averse torențiale, descărcări electrice … Citește mai mult

TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Dama cu camelii; Traviata

Am revăzut de curând Pretty Woman și mi-a venit ideea să scriu despre Dama cu camelii. Am crezut că filmul este o ecranizare romanțată a cărții, cu un final alternativ, însă filmul este după o poveste reală. Realitatea este că la o căutare pe IMDB am găsit peste 100 de ecranizări sau adaptări ale romanului … Citește mai mult

Guvernul nu mai are bani pentru dezvoltarea rurală! 125 de investiții din județ, în pericol

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a informat primăriile, printr-o scrisoare, că au fost epuizate fondurile din PNDL pentru anul în curs, recomandarea fiind să finanțeze proiectele din surse proprii sau să sisteze lucrările. Este vorba despre mii de șantiere în întreaga țară. De la înființarea programului, în 2013, a fost cel mai apreciat de … Citește mai mult

PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Bănuială și cinste

   „Câte sunt adevărate, câte sunt de cinste…” Un înțelept evreu al timpului nostru (și care a trecut la creștinismul ortodox) era de părere că, pentru creștini, bănuiala este un păcat grav, că neîncrederea e ucigătoare și că așteptările și încrederea acordată cinstei unui om îi conferă acestuia toată demnitatea cu care poate fi învestit doar … Citește mai mult

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Tata      La 16 ani Tata a intrat la școala militară din Făgăraș. Nu a făcut prea mulți purici acolo – a început războiul. Elevii de la școlile militare erau trimiși deîndată pe front, în linia întâi. Până ce se făceau înrolările mai trecea ceva timp, însă elevii militari erau la dispoziția statului – „carne … Citește mai mult

Deputata târgovișteancă Gabriela Horga, record de amendamente pentru simplificarea accesului IMM-urilor la finanțare

Deputata târgovișteancă Gabriela Horga a depus câteva zeci de amendamente la Programului IMM FACTOR (146/2020) care au fost aprobate de Comisia pentru buget a Camerei Deputaților. Aceste amendamente au rolul  simplificării accesului IMM-urilor la finanțare. IMM Factor asigură lichiditatea IMM-urilor și oferă acces la finanțare prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru … Citește mai mult