Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif MissTwist

Casa monument a fostului primar al Târgoviștei, Lăzărică Petrescu, scoasă la vânzare

Casa Lăzărică Petrescu, cel mai important monument istoric al orașului Târgoviște, dintre cele aflate în prezent în patrimoniul privat, este scoasă la vânzare. Cele două familii care dețin întreaga casă au decis să vândă în același timp imobilul, astfel încât viitorul proprietar să depună toate eforturile necesare restaurării acestei clădiri cu o importanță arhitecturală, istorică … Citește mai mult

Sfânta Maria, protectoarea comunei Potlogi! Ziua comunei a strâns sute de localnici, dar și locuitori din comunele învecinate

Comuna Potlogi a sărbătorit, ieri, de Sfânta Maria  (Adormirea maicii Domnului), ziua localității, eveniment care a avut doi ani de pauză din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid—19. Ieri, sute de persoane s-au bucurat de reluarea acestei sărbători.  La eveniment s-au alăturat și prietenii localității din Republica Moldova. Primarul Niculae Catrina le-a urat „La … Citește mai mult

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Mugur intervine; degeaba…

   În ciuda lungii sale cariere în fruntea băncii centrale, rar ne-a fost dat, nouă românilor, să-l auzim pe domnul Mugur suspinându-și cu atâta delicatețe supărarea în legătură cu apucăturile cvasicoloniale ale sucursalelor marilor bănci. Ale căror sucursale, după cum știm, acționează de câteva decenii pe meleagurile mioritice… Și, ca să vezi bărbăție neasemuită, falnică … Citește mai mult

Vremea se încălzește din nou. Meteorologii anunță și 36 de grade Celsius

Soare cer senin meteo

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILORÎN INTERVALUL 15 – 28 AUGUST 2022 Până în jurul datei de 19 august vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor de temperatură va ajunge să atingă aproximativ 36 de grade, iar a minimelor 18…20 de grade. Între 20 și 23 august, însă, se va răcori, maximele termice … Citește mai mult

Pompierii dâmbovițeni continuă lichidarea focarelor ascunse de pe teritoriul Franței

  Începând cu ora 08.00, modulul național de stins incendii, din care fac parte și nouă pompieri dâmbovițeni, execută operațiuni de stingere în zona Chapelle Saint Blaise, în cadrul sectorului 2 de intervenție, sub coordonarea ofițerului de legătură al țării gazdă.   Astfel, 36 de pompieri care încadrează 5 mașini de stingere incendii de pădure,  … Citește mai mult

FOTO: Mai multe gospodării au fost afectate de ploile abundente. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Din cauza precipitațiilor abundente, astăzi, 15 august a.c., pompierii dâmbovițeni au fost nevoiți să intervină în mai multe gospodării și pe drumurile publice pentru a evacua apa și rezidurile aduse de aceasta. În primul rând, s-a intervenit în comuna I.L. Caragiale pentru evacuarea apei din două gospodării. Ulterior, pompierii au intervenit și într-o locuință din … Citește mai mult

SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – De august… 1.Tineri poeți germani…

   die bewegung der antillen unter der schädeldecke. junge rumäniendeutsche lyrik zwischen 1975-1980    Spre sfîrșitul anilor șaptezeci, cam în același timp cu „generația 80”, s-a afirmat o puternică și foarte interesantă generație de tineri poeți germani. Nucleul a fost Aktionsgruppe Banat din Timișoara, de la a cărui înființare tocmai s-au împlinit 50 de ani, dar membrii … Citește mai mult

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (LVIII)

Senegalezul, stabilit la Paris, Mohamed Mbougar Sarr, cu al său „Cea mai tainică amintire a oamenilor”, a câștigat premiul Goncourt pe 2021. Un roman original, în primul rând pentru că are o temă abstractă, curat europeană: Cartea. Cartea perfectă, un soi de colaj inspirat al tuturor cărților. Literatura, asta-i tema. O temă borgesiană, iar Borges, … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Jurnal de vacanță

   Mă întorc la teme mai vechi. Așa, ca într-o vacanță pusă sub semnul îndoielilor, al tristeților din viața noastră de azi. Cred mai departe că „atunci când acceptăm viața așa cum este, trupul devine un arbore însuflețit, cu ramuri groase și înconjurate de frunze strălucitoare. Dacă trecutul este mort, iar viitorul abia se naște dintr-un … Citește mai mult

Festivalul „Peștera – Padina” – muzică și relaxare în Masivul Bucegi (GALERIE FOTO)

Pentru iubitorii de muzică și de munte, Consiliul Județean Dâmbovița a organizat în acest sfârșit de săptămână Festivalul „Peștera – Padina”, eveniment desfășurat anual în panorama mirifică a Munților Bucegi, zona „Telecabina Peștera”. Și în acest an, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, … Citește mai mult

Chindia primește 3 goluri în 10 minute și pierde meciul de la București cu FCSB. Avantajul de 2 goluri la pauză, nesemnificativ

Chindia pierde meciul din cadrul etapei a 5-a, programat în deplasare, la FCSB. Chiar dacă au avut un avantaj de două goluri la pauză, prin reușitele lui Popadiuc (’22) și Popa (’28), târgoviștenii nu au fost capabili să păstreze avantajul pe tabelă, menționând și faptul că au evoluat în inferioritate numerică, încă din minutul 7, … Citește mai mult

A treia zi de Armonia Disco&Retro. Sunteți gata de distracție?

Încă o zi de distracție pe ritmuri Retro&Disco începe azi la ora 17:00, la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. Până acum Festivalul Armonia a strâns mii de iubitori ai muzicii anilor ’90 – 2000, iar petrecerea continuă astăzi, 14 august, cu Sweet Kiss, Fun Factory și MIRROR Djs.   Biletele se găsesc la: https://m.iabilet.ro/bilete-targoviste-armonia-disco…/ … Citește mai mult

Doi ani de Dâmbovița Mall cu Gașca Zurli, Cosmin Natanticu și Partidul KISS FM

Pe 20 și 21 august, Dâmbovița Mall sărbătorește 2 ani de la deschidere. Dâmbovițenii, și nu numai, sunt așteptați să petreacă două zile cu evenimente și activități pentru toate gusturile și vârstele. Pe terasa mall-ului, dar și în parcare, vor fi prezenți Gașca Zuril, Cosmin Natanticu și mulți alții, iar Partidul KISS FM va transmite … Citește mai mult

Trooper celebrează 20 de ani de la lansarea primului album printr-un concert la Arenele Romane

Prietenii noștri de la Trooper vor celebra 20 de ani de la lansarea primului lor album , Trooper I, printr-un concert realizat alături de Intelligent Music Project, pe 24 septembrie la Arenele Romane din București. În deschidere va urca pe scenă Olympus Mons. Am aflat deja că băieții vor cânta, pe lângă alte piese îndrăgite de … Citește mai mult

VIDEO: Cei nouă pompieri dâmbovițeni continuă lupta cu flăcările în Franța

Echipa de 36 de pompieri români, dintre care 9 dâmbovițeni, cu 9 mijloace tehnice, continuă misiunea de stingere în zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franței, sub coordonarea ofițerului de legătură al țării gazdă. Misiunile executate de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menținerea unei linii de protecție … Citește mai mult

Dâmbovița, din nou, sub Cod Galben și avertizări meteo. Se așteaptă grindină și descărcări electrice

1. Atenționare meteo 🟨 COD GALBEN valabilă în intervalul 14 august, ora 12:00 – 15 august, ora 22:00 în județul Dâmbovița. Sunt vizate fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Profunzimi

Tatăl meu la izolare, de Cristian Teodorescu, Editura Polirom    Poveștile își țin cuvintele în imediata vecinătate a vederii, la îndemâna apropierii de ceea ce spun, de ceea ce lasă să se vadă imediat, odată cu parcurgerea și cu citirea lor. Poveștile țin și păstrează în corpul lor profunzimi, locuri în care odată ajunși se … Citește mai mult

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA ¬ Ambalaje

   Lucrând în domeniul publicității și al marketingului, am avut multiple ocazii de a vedea importanța exacerbată pe care oamenii o acordă imaginii personale sau imaginii companiei lor, timpul, efortul și sumele investite în modul în care se prezintă nefiind deloc de neglijat. Din nefericire, cu unele excepții, majoritatea investesc mult mai mult în „ambalajul” … Citește mai mult

Cod Galben de grindină și vânt puternic. Vezi lista localităților afectate

Atentionare meteo nowcasting 🟨 COD GALBEN, valabilă până la ora 23:30 pentru averse caree vor acumula peste 25…35 l/mp, descarcari electrice, intensificari ale vantului, grindina in urmatoarele localitati și. Judetul Dâmbovița: Moreni, Pucioasa, I. L. Caragiale, Răzvad, Gura Ocniței, Bucșani, Văcărești, Bezdead, Comișani, Valea Lungă, Glodeni, Nucet, Ocnița, Iedera, Ulmi, Vișinești, Vârfuri.

Doi copii au fost răniți într-un accident la Corbii Mari. A fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD

Ieri, 12 august a.c., în jurul orei 19:00, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident petrecut pe raza localității Corbii Mari. Salvatorii s-au deplasat la locul accidentului cu mai multe echipa de ambulanță, pompieri și un echipaj de descarcerare. Incidentul a avut loc între un autoturism în care se aflau doi … Citește mai mult

No Mercy, DJ Vali Bărbulescu și Body&Soul vor urca pe scena de la Armonia în a doua zi de Festival

Astăzi, 13 august este a doua zi de Festival la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. ARMONIA Disco&Retro aduce pe scenă muzica anilor ’90 – 2000, însă pe lângă asta, cei dornici de distracție sunt așteptați și cu mîncare bună, băuturi pentru toate gusturile și vibe de vacanță.   A doua seară de Festival îi … Citește mai mult

Energie și nostalgie în prima zi de Armonia! NANA a făcut spectacol pe scena de la Târgoviște

Ieri, 12 august, s-a dat startul Festivalului ARMONIA la Târgoviște, în Complexul Turistic de Natație. Petrecăreții au fost așteptați cu muzică bună, iar mâncarea și băutura au fost pe măsură. Cel mai așteptat moment al serii, concertul lui NANA, a adus pe scenă o explozie de energie. Toată lumea a dansat, a fredonat piesele preferate … Citește mai mult

DILEME – Aura Ciobotaru – Spectre și lumini din câmpul existenței noastre

Privesc aceste imagini care se derulează prin fața mea, variind în diferite culori, prin spectrul care le reflectă și le propagă. Spectrul este mediul în care se desfășoară procesul nostru de percepție asupra lucrurilor. În sens astronomic, termenul „spectru”se referă la spectrul stelar din spațiul cosmic, ce se întinde pe o paletă de culori, începând … Citește mai mult

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Povești despre lume și… fum

Poate că o să vă mire subiectul, poate că nu, dar eu, recunosc, duhănesc şi îmi promit mereu că n-o să mai „beau” tutun, deşi e vorbă-n vânt, doamnelor şi domnilor. Aşa că o să atac direct subiectul, fiindcă pe pământul acesta sunt fumători câtă frunză şi iarbă. Tutunului, țigării sau pipei li s-au dedicat … Citește mai mult