Miercuri, la bursa locurilor de muncă, se caută 2000 de dâmboviţeni care să lucreze în industria metalurgică în Irak
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, în colaborare cu firma City Square Employment Agency, organizează miercuri, începând cu ora 10.00, la Clubul Studenţilor din Târgovişte, o selecţie de forţă de muncă calificată şi necalificată în industria metalurgică, pentru zona Kurdistan, Irak. Angajatorul este român, fiind vorba despre o companie din România, cu filială în Irak. Reprezentanţii firmei al cărui birou operativ se află în Târgovişte spun că au nevoie de oameni pentru 2000 de posturi în industria metalurgică, de la polizori, până la ingineri, iar selecţia va începe de miercuri, însă, cei care nu ajung la bursă îşi vor putea depune CV-ul la sediul firmei, din Str.Libertăţii,nr.2, în clădirea Mondial, de luni până vineri, între orele 09.00-18.00.