Moreniul organizează prima ediţie a Festivalului Naţional ,,Redescoperă Flacăra Petrolului”
COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria municipiului Moreni implementează proiectul ,,Redescoperă flacăra petrolului, finanţat prin Programul Operaţional Regio, Axa prioritară 5 “ Dezvoltarea durabil” şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Durata proiectului este de 24 de luni, iar valoarea totală este de 995.809,48 lei, din care cofinanţarea eligibilă a beneficiarului 16.110,38 lei.
Obiectivele turistice promovate sunt: promovarea potenţialului turistic al zonei Moreni prin creşterea vizibilităţii asupra resurselor naturale şi a elementelor de folclor şi artă populară a localnicilor, creşterea numărului de turişti în zonă prin acţiuni de promovare şi organizare de evenimente, includerea zonei Moreni în circuite turistice pentru turişti, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, rezultat al creşterii turismului în zonă.