Reacție a deputatului Claudia Gilia, în contextul posibilității sistării activității bibliotecilor școlare

Distribuie:

Ministrul educației, Monica Anisie, a făcut recent declarații care sugerează intenția a sista activitatea bibliotecilor școlare și direcționarea activității bibliotecarilor spre o activitate de suport în unitățile școlare, legată de măsurarea temperaturii elevilor sau supravegherea circuitelor de intrare – ieșire.

În acest context, deputatul Claudia Gilia, cadru universitar de profesie, a tras un semnal de alarmă asupra pericolului pentru educație dacă elevii vor fi privați de activitatea bibliotecilor școlare sau județene.

“Sunt un om al cărții, iar declarațiile ministrului Educației din ultima vreme sunt îngrijorătoare în ceea ce privește viitorul cărții și al lecturii. Permiteți-mi să vă citez doar câteva fraze: “Există în majoritatea şcolilor şi biblioteca şcolară şi postul de bibliotecar. Cum, în această perioadă, ştim foarte bine, că ordinul comun interzice copilului să mai intre în contact cu foarte multe persoane (…) nu vor mai putea să meargă la bibliotecă. Deci, în felul acesta, colegii noştri ar putea să îi ajute pe profesori”. (n.r. declarații ministrul educației, Monica Anisie)

Practic ministrul Educației din România recomandă închiderea bibliotecilor școlare. Este fără doar și poate, unul din cele mai triste momente ale învățământului românesc.

Mi-am exprimat, de mai multe ori, părerea despre ministrul Anisie. Nu am avut și nu am așteptări de la acest ministru, dar această idee lansată în spațul public este prea mult.

Personal, în mandatul de deputat, dar mai ales de om care iubește cartea, am încercat cu toate puterile să încurajez elevii să citească. Am oferit cărți copiilor, dar și bibliotecilor, am mers și am citit elevilor, i-am premiat pe cei aplecați spre lectură.

Nu m-am gândit niciodată că la vârful educației românești va ajunge cineva care va recomanda închiderea bibliotecilor. Elevii au nevoie de cărți, au nevoie de informare, au nevoie de lectură pentru a-și îmbogăți vocabularul, dar și pentru a descoperi lumea prin intermediul lecturii.

Meseria de bibliotecar este una nobilă. Actualii guvernanți au trimis bibliotecarii să măsoare temperatura copiilor, să supravegheze circuitele de intrare – ieșire, ca și cum activitatea lor de până acum era una neînsemnată.

Nimeni nu a ținut cont de faptul că foarte multe biblioteci au organizat, în această perioadă, diferite activități, unele online, pentru a ține copii aproape de carte. Nu s-a ținut cont nici de eforturile unor biblioteci de a procura echipamente pentru a asigura dezinfecția cărților. Pare că totul este premeditat, iar scopul final este punerea pe butuci a sistemului de învățământ românesc.

”România educată” a lui Johannis este România în care se închid bibliotecile școlare. Poate vi se va părea prea dur, dar când am auzit-o vorbind pe doamna Anisie pe acest subiect, mi-a venit în gând o imagine dintr-un film celebru în care cărțile erau scoase în stradă și arse.

Oare cât mai este până acolo?” a declarat Gilia, deputat PSD de Dâmbovița.

În același timp, Asociația Bibliotecarilor din România  a lansat petiția publică: NU ÎNCHIDEȚI BIBLIOTECILE ȘCOLARE! pe care o puteți susține AICI 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro