ortooxacell kiss2022.gif Flax

Radu Popa (PSD): „Toată știința medicală este neputincioasă în fața unor neglijențe tehnice”

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, la secția de terapie intensivă. A fost activat planul roșu de intervenție. Șapte din cei zece pacienți care erau în secția ATI Covid au decedat. Ceilalți pacienți au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare a lor. „Toată știința medicală este neputincioasă în fața unor neglijențe tehnice” a comentat deputatul PSD de Dâmbovița, imaginile dramatice de la Constanța.
„Oamenii au venit la medic și nu se vor mai întoarce niciodată lângă familii. Toată știința medicală este neputincioasă în fața unor neglijențe tehnice. Tragedia de la Constanța este efectul acestui stafilococ galben-liberal peste care s-a așternut o pătură de incompetență și de nepăsare. Un marinar care trebuia să conducă Constanța și un fost deputat care, după 20 de ani de hrană primită din lustruirea băncilor Parlamentului, nu a produs nici o idee. Duetul Chițac-Lupu ar trebui judecați (cel puțin) pentru neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave. O sancțiune pentru habarnism nu avem. Dar sunt sigur că nu vor păți nimic pentru că ei sunt ”liberalii lui”, de pe lângă ”guvernul meu”, din partidul care poate face inclusiv un miting cu 5000 de oameni pe incidență de 4,5 la mie unde să poată și Măria-Sa să se lăfăie fără mască.
Asta e ”România normală”? Sau tot ”PE-SEE-DEE” e de vină?” a declarat acesta.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media