Mutare interesantă a lui Traian Băsescu, la Dâmbovița. L-a readus în politică pe Iulian Vladu

Distribuie:

Fostul deputat PDL, Iulian Vladu, revine în politică, tot alături de Traian Băsescu, de data aceasta în PMP. După eșecul lui Turcescu, care se dorea deputat de Dâmbovița, liderii centrali ai PMP au realizat că impunerea unor oameni de la centru nu este o soluția viabilă pentru partidele mici.

Iulian Vladu a pierdut în 2016, primul loc pe lista de deputați a PNL (tocmai se încheiase fuziunea PDL – PNL) în favoarea buzoianului Cezar Preda numit de la centru președinte interimar, funcție care a venit la pachet cu primul loc pe lista de deputați. Iulian Vladu a fost al doilea, dar PNL nu a mai obținut un mandat la redistribuire, locul revenind USR.

În 2012, însă, Vladu și-a câștigat mandatul în alegerile uninominale, pe colegiul Găești, deși a întâmpinat șicane din propriul partid, colegiul fiind împânzit de candidați care să rupă voturi. Miza era tot redistribuirea. 2012 a fost anul în Dâmbovița a avut 10 deputați și 4 senatori, după ce USL a câștigat toate colegiile, dar pentru echilibrarea rezultatului votului s-au redistribuit mandate și pentru ADR (alianță formată pentru alegeri din PDL și Forța Civică).

Cert este că după eșecul de la locale, în care PMP nu a făcut pragul pentru CJD și nu a câștigat nici o primărie, Vladu reintră în politică, ca președinte interimar al organizației dâmbovițene a partidului lui Traian Băsescu, dar și primul pe lista de deputați a organizației.

Da, este oficial! Revin în politică.

În calitate de președinte al PMP Dâmbovița voi candida pentru Camera Deputaților. Revin în politică cu proiecte concrete de dezvoltare ale județului care în prezent sunt total ignorate de actualii guvernanți. Educație, locuri de muncă, business și infrastructură. Aceștia sunt cei 4 piloni pe care ne bazăm în dezvoltarea întregului județ. Cum voi face asta în calitate deputat? Cu toate resursele pe care le am la dispoziție. Și le am. Mă voi lupta pentru Dâmbovița pe toate planurile. Am mai făcut-o de-a lungul timpului cu multe proiecte și am reușit. Oamenii locului știu!

Sunt și eu un om al locului și aici rămân să fac treabă! Nu candidez pe liste impuse de la centru, cu nume care nu sunt din zonă., cum se întâmplă la alte partide Eu știu toate problemele noastre locale. Iar acum vreau și pot să pun umărul la rezolvarea lor.

Revin! Cu soluții.” a precizat Vladu.

Iulian Vladu  a  fost deputat în legislatura 2004-2008, când l-a înlocuit pe deputatul Florin Aurelian Popescu ales președinte CJD, în legislatura 2008-2012, când a fost ales pe listele PDL  și în legislatura 2012-2016, când a fost ales uninominal în colegiul Găești, din partea ARD – PDL.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro