Marian Țachianu (PSD), explicații pe subiectul reducerii vârstei de pensionare pentru Târgoviște și Titu

Edilul comunei Braniștea, Marian Țachianu, fost deputat PSD de Dâmbovița și candidat al formațiunii pentru un nou mandat, aduce explicații privind subiectul amendamentului adus de parlamentarii social democrați Legii 263/2010, art.63 alin.5, privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani a persoanelor care au locuit cel puțin 30 de ani în zone/localități care au fost puternic poluate. La începutul săptămânii au existat nenumărate discuții în spațiul public în care parlamentarii dâmbovițeni au fost acuzați de minciună în ceea ce privește amendamentul adus acestei legi prin care au fost introduse pe listă și localitățile Târgoviște și Titu, mulți internauți postând pe rețelele sociale un document publicat în Monitorul Oficial al României în care cele două orașe dâmbovițene nu apar, document datat cu 5 noiembrie. Țachianu explică faptul că respectivul document cuprinde prevederi ale hotărârilor luate pe data de 18 septembrie, modificările din 10 noiembrie urmând să apară ulterior, pentru că abia pe data de 16 noiembrie legea a fost trimisă spre promulgare al președinte.

Noi am inițiat, noi ne-am deplasat în grup la președintele Comisiei de Muncă, noi am întors un amendament, o propunere legislativă din Camera Deputaților, noi am retrimis-o la Comisia de Muncă. Aceasta a introdus cele două orașe, după care a intrat din nou la vot unde s-a votat lista cu localitățile Târgoviște și Titu introduse. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 10 noiembrie. Vin niște colegi rău voitori PNL, USR, nu mai contează, și spun că în Monitorul Oficial din 5 noiembrie Târgoviștea și Titu nu sunt pe listă, și că noi am mințit poporul. Păi, Monitorul din 5 noiembrie se referă la amendamentele făcute în septembrie, pe 18 septembrie sau pe 21, atunci apărând alte localități. În acesta au apărut Câmpia Turzii, Dej, Turda, Năvodari, etc., unele care nu existau înainte de 18 septembrie în Monitorul Oficial.

Pe 10 noiembrie noi am votat această Lege, această suplimentare a localităților. De atunci și până acum Monitorul Oficial nu a apărut , este normal, nu s-a scurs timpul care trebuia, trebuie să meargă la promulgare și după aceea la Monitorul Oficial. Probabil că într-o lună de zile va apărea.„a precizat acesta.

De asemenea, Țachianu a făcut o scurtă prezentare a istoricului acestei legi apărute pentru prima data în anul 2010, când din lista localităților făceau parte doar Baia Mare, Copșa Mica și Slatna.

În 2017, senatorul PSD Paul Stănescu și deputatul PNL Gigel Sorinel Știrbu au inițiat și au mai introdus localitatea Slatina. În 2018, 40 deputați PSD și un senator PSD inițiază proiectul de Lege 656 pentru modificarea aceluiași articol și aliniat din Legea 263/2010 prin care se mai introduc o serie de alte localități și o serie de alte elemente poluatoare față de lista inițială. Tot în 2018 mai există un amendament pentru introducerea altor localități al senatorul PNL Fenechiu Daniel.

Când avem un obiectiv pentru locuitorii pe care îi reprezentăm  în Parlament, știm ce avem de făcut și facem tot ce se poate ca să rezolvăm anumite probleme. Când am văzut că în această listă nu erau prinse niște orașe  cum ar fi Titu și Târgoviște am încercat să-mi iau colegii și să facem un demers pentru introducerea lor. Și am reușit. Știu ce însemnă oțelăria și producerea oțelului  prin metoda cu arc electric, cum intrau electrozii în cuptoare și făceau deasupra Târgoviștei un nor roșu. Nu am spus niciodată că am fost inițiatorul acestei legi, legea este din 2010. Nu spunem că numai PSD  a făcut aceste amendamente. Fiecare parlamentar din zona pe care a reprezentat-o a încercat să aducă localități noi în această lege pentru că într-adevăr erau surse care au poluat mediul atâția ani de zile. Văzând aceste lucruri am inițiat și eu și împreună cu colegii mei am mers la Comisia de Muncă și am transmis faptul că Târgoviștea și Titu trebuie să fie introduse. Din păcate am omis Doiceștiul, termocentrala de aici, însă ne străduim să o facem. Ne acuză colegii de la USR că nu am făcut nimic, că doar am votat această lege. Bun, atunci să ne spună că au făcut ei, că au introdus ei. Nu cred că cineva din Suceava sau din Cluj ar fi făcut acest lucru pentru Târgoviște și Titu.” , a adăugat Marian Țachianu.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro